Maxioms Pet

X

Alexander Dumas

Alexandre Dumas (n. 24 iulie 1802, Villers-Cotterêts (Aisne) - d. 5 decembrie 1870, Puys (Seine-Maritime) a fost un autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume.
Alexandre Dumas a fost crescut de mama sa și a primit o educație mai degrabă mediocră, însă acest fapt nu i-a afectat afinitatea pentru cărți, pe care le citea ori de câte ori avea ocazia.
Povestirile mamei sale despre faptele de vitejie ale tatălui său din anii de glorie a lui Napoleon i-au stârnit imaginația pentru aventuri și eroi.
Deși săracă, familia tânărului de douăzeci și doi de ani Alexandre Dumas, a păstrat atât reputația distinsă a tatălui său cât și legăturile aristocratice, aceasta fiindu-i de folos după restaurarea monarhiei.
În 1823, se mută la Paris, unde, datorită caligrafiei sale, intră în slujba Ducelui d’Orléans.

După studii neglijate, a lucrat ca funcționar în biroul unui notar și a debutat redactând piese de teatru împreună cu prietenul său, vicontele Adolphe Ribbing de Leuven. Aceste prime încercări literare au fost eșecuri.

Continuă să scrie teatru și cunoaște, în fine, succesul în 1829, grație reprezentației cu Henric al III-lea și curtea sa, la Comedia franceză. Succesul continuă pe toată durata carierei sale literare, în genurile sale predilecte: dramatic și romanul istoric.

A fost un autor prolific (cu ajutorul cunoscut al unor „negri”, mai ales Auguste Maquet care a participat la cele mai multe opere ale lui Dumas), semnând mari opere, cum ar fi Cei trei muschetari sau Contele de Monte-Cristo în 1844.

Corpul său a fost mutat în Panteonul din Paris în 2002, nerespectându-se ultima sa dorință de „a reintra în noaptea viitorului în același loc în care am în viața trecutului”, „în acest fermecător cimitir (din Villers-Cotterêts) care are mai degrabă aerul unui țarc de flori, unde să lași copiii să se joace, decât al unui câmp funebru unde să calci cadavre” (1870).

Trimite prin:

Maxioms de Alexander Dumas

  ( comentarii )
  11  /  14  

Oamenii se nasc fara dinti, fara par si fara iluzii, iar de murit mor la fel fara dinti, fara par citește mai mult

Oamenii se nasc fara dinti, fara par si fara iluzii, iar de murit mor la fel fara dinti, fara par si fara iluzii.

de Alexander Dumas Găsit in: Citate despre Om,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  8  /  24  

Trebuie sa idealizezi realul pe care-l vezi si sa realizezi idealul pe care-l simti.

Trebuie sa idealizezi realul pe care-l vezi si sa realizezi idealul pe care-l simti.

de Alexander Dumas Găsit in: Citate despre Realitate,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  10  /  16  

Omul primeste intotdeauna prea mult de la soarta ca sa fie fericit si destul ca sa nu fie.

Omul primeste intotdeauna prea mult de la soarta ca sa fie fericit si destul ca sa nu fie.

de Alexander Dumas Găsit in: Citate despre Om,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  16  /  37  

Este necesar sa iti doresti moartea pentru a sti cat de bine este sa traiesti.

Este necesar sa iti doresti moartea pentru a sti cat de bine este sa traiesti.

de Alexander Dumas Găsit in: Citate despre Moarte,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet