Maxioms Pet

X

Confucius

Confucius (sau Kong Fu Zi, n. 550 î.Hr.; d. 470 î.Hr.) a fost un filozof chinez care a influențat decisiv gândirea asiatică.
Cele mai vechi date biografice, inserate în opera istoricului Sima Qian, sunt deja impregnate de legendă. Descendent al unei familii princiare din satul Song, Confucius a ocupat înalte funcții oficiale la curtea suveranilor Lu (actuala provincie Shandong), petrece călătorind cei 13 ani ai unui exil început în 496 î.Hr., revine apoi în Lu, unde își încheie viața.
Dobândind o mare faimă ca învățat și dascăl, Confucius organizează o școală la care s-au adunat, potrivit tradiției, 3000 de elevi. Discursurile, reflecțiile, aforismele culese de discipolii săi au fost grupate în 20 de secțiuni ale lucrării „Cugetări” (Lunyu); aceasta este singura dintre cele 5 opere clasice ale confucianismului la care Confucius a colaborat personal. Confucius este prima personalitate a culturii chineze care a pus bazele unei concepții filozofice sistemice. Gândirea sa este mai mult o doctrină etico-politică decât un sistem filozofic propriu-zis, interesul practic depășește în preocupările sale determinarea teoretică. Natura ar fi pătrunsă de o esență divino-cerească - din care s-ar desprinde natura umană și ea, în ultimă analiză, tot „cerească”. Problema de la care a plecat Confucius a fost modalitatea de guvernare care să asigure ordinea în stat și societate. Buna înțelegere între oameni și ordinea în societate se obțin numai prin desăvîrșirea interioară a individului și prin supunerea lui structurilor statale și culturale existente. Realizarea acestui ideal al desăvârșirii se face prin perfecta cunoaștere a trecutului istoric, prin respectarea riturilor, obiceiurilor și tradițiilor ancestrale, prin subordonarea față de suveran și instituțiile statului. Virtuțile admirate de Confucius rămân pietatea filială, respectul față de frate, loialitatea, înțelepciunea, iubirea și curajul - calități proprii modelului de viață al aristocrației. Virtutea cardinală rămâne în ren (omenia, principiul iubirii umane). El a lăsat fără răspuns întrebarea dacă omul este bun sau nu din cauza naturii. Din învățătura sa s-au desprins diferite linii de găndire și școli, fie filozofice, fie religioase, dar și confucianismul, care a devenit ideologia oficială a monarhiei chineze în timpul celor două dinastii Han (206 î.Hr. - 220 d.Hr.) răspăndindu-se în antichitate și în ev. mediu în Coreea, Peninsula Indochina, Japonia.

Trimite prin:

Maxioms de Confucius

  ( comentarii )
  44  /  40  

Uita jignirile, dar niciodata sa nu uiti bunatatea.

Uita jignirile, dar niciodata sa nu uiti bunatatea.

de Confucius Găsit in: Citate despre Bunatate,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  18  /  20  

Cand vezi un om bun, incearca sa-l imiti cand vezi un om rau, analizeaza-te.

Cand vezi un om bun, incearca sa-l imiti cand vezi un om rau, analizeaza-te.

de Confucius Găsit in: Citate despre Om,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  16  /  12  

Unde se gaseste un om care sa fie pentru sine insusi un cenzor sever, un martor, un acuzator, un judecator citește mai mult

Unde se gaseste un om care sa fie pentru sine insusi un cenzor sever, un martor, un acuzator, un judecator care sa-si recunoasca vina, sa se cheme el insusi in fata tribunalului constiintei sale, sa se recunoasca vinovat si sa se pedepseasca.

de Confucius Găsit in: Citate despre Om,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  13  /  9  

O calatorie de o mie de kilometri incepe cu un singur pas.

O calatorie de o mie de kilometri incepe cu un singur pas.

de Confucius Găsit in: Citate despre Opinie,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  26  /  8  

Exista vreo regula care poate sa te conduca intreaga viata, sa iubesti ceea ce nu vrei sa ti se intample citește mai mult

Exista vreo regula care poate sa te conduca intreaga viata, sa iubesti ceea ce nu vrei sa ti se intample tie, sa nu faci altuia.

de Confucius Găsit in: Citate despre Viata,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet