Eugen Barbu

Eugen Barbu (n. 20 februarie 1924, București - d. 7 septembrie 1993, București) a fost un membru corespondent al Academiei Române, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist și om politic român, laureat al premiului Herder.
Fiul scriitorului Nicolae Crevedia,Eugen Barbu a terminat Facultatea de Litere a Universității București în 1947, după ce o perioadă de timp studiase dreptul la aceeași Universitate.
În 1963, Eugen Barbu a fost numit la conducerea revistei Luceafărul. Conflictual și resentimentar, înconjurat de toți frustrații lumii literare, Barbu a făcut să fie atacați în revistă mai toți scriitorii buni de atunci. Acționând oarecum în contrasens cu spiritul momentului, care era acela al unei relative liberalizări, Barbu a fost înlocuit la conducerea revistei, în 1968, cu Ștefan Bănulescu.[2] În 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR. În 1975, Eugen Barbu a devenit deputat în Marea Adunare Națională. Din 1970 până în 1989, Eugen Barbu a condus revista Săptămâna.
A fondat și condus revistele Săptămâna și România Mare.
A înființat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naționalistă România Mare, pe care l-a reprezentat în Parlamentul României în legislatura 1992-1996.