Maxioms Pet

X

Charles Dickens

Cearli-s Gion Haffăm Dicchens (n. 7 februarie 1812 – d. 9 iunie 1870) a fost un romancier englez.
Se naște la 7 februarie 1812, în Portsmouth, Hampshire, ca fiu al lui John și al Elizabethei Dickens. În 1817, familia sa se mută în Chatham, Kent, în 1822 mutându-se din nou, în cartierul Camden Town, Londra. Primii ani ai vieții au fost unii foarte fericiți, petrecându-și timpul liber în compania romanelor de aventuri ale lui Tobias Smollett și Henry Fielding. Familia sa făcea parte din nobilimea de mijloc și i-a asigurat educația la o școală privată, dar totul avea să se schimbe după ce tatăl său a pierdut o sumă mare de bani în distracții și străduindu-se să-și mențină poziția socială, familia fiind trimisă la închisoarea datornicilor.
Din 1827 a început să lucreze ca funcționar într-un birou de avocatură, având șansa să ajungă avocat.
Pe 2 aprilie 1836 se căsătorește cu Catherine Hogarth, împreună cu care va avea zece copii. În acest an acceptă un post de editor la Bentley's Miscellany, unde va rămâne până în 1839. Alte două ziare la care a publicat foarte mult au fost Household Words și All the Year Round.
În 1842, călătorește împreună cu soția în Statele Unite ale Americii, călătorie pe care o descrie în „Notele americane” care vor sta la baza romanului Martin Chuzzlewit. Scrierile sale sunt foarte bine primite de public și se vând la prețuri mari. În 1856, popularitatea și banii câștigați pe cărți îi permit să cumpere proprietatea Gad’s Hill, acea casă enormă din Higham, Kent, prin care se plimba în copilărie și în care visase să trăiască.
În 1868 divorțeaza de soția sa, dar aceasta va locui la Gad’s Hill până la moarte.Dickens continua sa lucreze si sa faca turnee de promovare a romanelor sale, iar in 1868 face a doua calatorie in SUA, unde remarca schimbarile survenite in urma Razboiului Revenit in Anglia, deasemenea iși continua turneele in Scoția si Irlanda.

Charles Dickens 's Bio

  • Profesie:scriitor

  • Născut(ă):07.02.1812

  • Decedat(ă):09.06.1870

  • Nationalitate:engleză

Trimite prin:

Maxioms de Charles Dickens

  ( comentarii )
  56  /  65  

Niciodata nu stii ce e viata pana cand nu mori.

Niciodata nu stii ce e viata pana cand nu mori.

de Charles Dickens Găsit in: Citate despre Filozofie,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  56  /  65  

Am auzit o seamă de prostii debitate despre faptul că oamenii răi nu te privesc în ochi. Nu luaţi de citește mai mult

Am auzit o seamă de prostii debitate despre faptul că oamenii răi nu te privesc în ochi. Nu luaţi de bună această idee convenţională.

de Charles Dickens Găsit in: Citate despre Aparente,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  22  /  19  

Fă bine cât poţi de mult şi vorbeşte despre asta cât poţi de puţin.

Fă bine cât poţi de mult şi vorbeşte despre asta cât poţi de puţin.

de Charles Dickens Găsit in: Citate despre Caracter,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  56  /  60  

Voi cinsti Craciunul in inima mea si voi incerca sa-l pastrez tot anul.

Voi cinsti Craciunul in inima mea si voi incerca sa-l pastrez tot anul.

de Charles Dickens Găsit in: Citate despre Craciun,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  38  /  27  

Să ai o inimă care să nu devină niciodată aspră, un calm care niciodată să nu obosească şi o atingere citește mai mult

Să ai o inimă care să nu devină niciodată aspră, un calm care niciodată să nu obosească şi o atingere care niciodată să nu rănească.

de Charles Dickens Găsit in: Citate despre Inima,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet