Elisabeta Isanos

O legenda chinezeasca spune ca era odata o lira cu un numar dublu de coarde fata de cele obisnuite. Nici citește mai mult

O legenda chinezeasca spune ca era odata o lira cu un numar dublu de coarde fata de cele obisnuite. Nici zeii, cat erau ei de zei, nu rezistau sa-i asculte cantecul suprem ca frumusete, iar muritorii cu timpane inadecvate il auzeau ca zgomot, fara sa-i perceapa melodia.Enervati, zeii i-au poruncit celui care o faurise sa despice lira in doua, iar mesterul a trebuit sa se supuna. Dupa aceea, zeii ascultau cand o parte a lirei, cand alta, nereusind sa lege jumatatile cantecului.
Poezia lui Eminescu este ca lira din legenda: tradusa, trezeste in cine nu-i cunoaste limba o nedumerire deceptionata: oare ce o fi in ea atat de extraordinar? Pe de alta parte, noi, care-i putem asculta cantecul integral, suntem oare demni de sansa asta? ....
Poezia lui Eminescu, extraordinara si trista de presimtirea propriei singuratati, pare sa fi ramas prizoniera in limba ei de o frumusete unica. Ar trebui sa o ascultam si sa ne bucuram de ea, cat nu e prea tarziu pentru noi ca muritori, caci lira, dinspre partea ei, are in fata eternitatea.

Chiar daca grai de inger as cunoaste,
De multe ori nu ma indur sa spun,
Daca vorbesc e ca si citește mai mult

Chiar daca grai de inger as cunoaste,
De multe ori nu ma indur sa spun,
Daca vorbesc e ca si cum as naste
Cand ceasul nu-i suficient de bun.

Cand vad cuvantul repezit in iarna,
Nici trup carnos, nici tare ca al ghetii:
Un abur gol care-n neant se toarna,
Un duh pe care-l sfasie curentii,

Pentru ca-i cald, abia iesit pe gura,
Tarandu-se prin aer ca nimic,
Imprejurarea lacoma il fura,
Il tine prins si-l da de gol in frig.

Abia iesit de sub atatea paturi,
Imi pare straniu ca mi-l vad alaturi,
Ca inca embrion mi se rosteste,

Imi vine sa dau fuga dupa el,
In maini cu prapur straveziu de miel,
Cu pielea-n care gandul se-nveleste.