Maxioms Pet

X

Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este un filozof și scriitor român.
Este absolvent al Facultății de Filozofie (1965) și al Facultății de Limbi Clasice (1973) din București. În 1976 obține doctoratul în filozofie cu teza Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii. Tânăr cercetător la Institutul de filozofie în anii '70, începe să frecventeze alături de Andrei Pleșu "Școala de la Păltiniș" (stațiune de munte în care filozoful Constantin Noica își desfășura prin seminarii private, împreună cu câțiva discipoli, proiectul cultural de recluziune formativă voluntară în fața realității regimului comunist), ca elev preferat al lui Noica. Volumele Jurnalul de la Păltiniș și Epistolar, mărturii ale acestui parcurs formativ, au în epocă un ecou important în rândul publicului cultivat.
Prin ideile valorizate și comentate cu precădere în operă (alienarea, contingența, libertatea, aporia morală, facticitatea), tematica gândirii sale poate fi definită ca existențialistă și agnostică („Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoaștere reală”, cf. Ușa interzisă). Ideile sale și-au primit influența cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană. Schițează în lucrarea Despre limită o fenomenologie existențială definită de ideea transcenderii determinărilor generale și a necesității istorice, înspre o responsabilitate individuală obținută prin alegere, proiect și hotărâre. În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și conduce editura Humanitas, proiect cultural formulat în anii Școlii de la Păltiniș.

Gabriel Liiceanu 's Bio

  • Profesie:filozof, scriitor

  • Născut(ă):23.05.1942

  • Nationalitate:român

Trimite prin:

Maxioms de Gabriel Liiceanu

  ( comentarii )
  20  /  16  

Depresia este insu

Depresia este insu

de Gabriel Liiceanu Găsit in: Citate despre Diverse,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  20  /  20  

Supunerea este prima forma a libertatii, pentru ca ea se naste din insasi recunoasterea premiselor ei.

Supunerea este prima forma a libertatii, pentru ca ea se naste din insasi recunoasterea premiselor ei.

de Gabriel Liiceanu Găsit in: Citate despre Libertate,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  17  /  24  

Pesimismul nu este o viziune asupra lumii, ci ocuparea unei pozitii strategice in fata imprevizi

Pesimismul nu este o viziune asupra lumii, ci ocuparea unei pozitii strategice in fata imprevizi

de Gabriel Liiceanu Găsit in: Citate despre Atitudine,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  19  /  16  

Nu exista obiecte pure, care sa nu fie ceva.

Nu exista obiecte pure, care sa nu fie ceva.

de Gabriel Liiceanu Găsit in: Citate despre Diverse,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  14  /  16  

Istoria lumii este lupta fara sfarsit dintre veghea vointei in vederea eliberarii si lenea universala a supunerii neconditionate.

Istoria lumii este lupta fara sfarsit dintre veghea vointei in vederea eliberarii si lenea universala a supunerii neconditionate.

de Gabriel Liiceanu Găsit in: Citate despre Istorie,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet