Ion Horea ( 2 din 2 )
Inima mea
Inima mea de-o vreme o simt intr-adevar
Ca-n fiecare toamna se coace ca un mar.
In citește mai mult
Inima mea
Inima mea de-o vreme o simt intr-adevar
Ca-n fiecare toamna se coace ca un mar.
In clipele grabite din zile lungi de vara
O simt cum se-mplineste-n tacere ca o para -
Inima mea cu pomii gradinii dimpreuna
Se-ntuneca spre toamna si-i dulce ca o pruna,
Si-n varfuri fosnitoare prin frunza amaruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.
Inima mea se sparge cu pocnet ca o nuca,
De-i toamna mai tarzie si umbra mai pe duca,
Si-asteapta ca un strugur pe vita, nopti intregi,
Sa te apleci aproape de ea si s-o culegi.
In fata zapezii
Treci limpezindu-te-n pimanturi mult intarziata,
Ramasa dintr-o zi de toamna si asteptata-n vremea ceea
Peste campia citește mai mult
In fata zapezii
Treci limpezindu-te-n pimanturi mult intarziata,
Ramasa dintr-o zi de toamna si asteptata-n vremea ceea
Peste campia ca o tabla de diamant si ciocolata,
Pe care cobora spre ziua si se-nalta-n amurg scanteia.
Sa-ntarzie doar prospetimea hotarelor in nesfarsite
Si plopii-albastri, trasi de doua peneluri langa drumul tarii,
Cand peste varful lor va trece cu fluieratul ei subtire,
Intoarsa, mierla primaverii ce nu ne poate da uitarii.