S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Transfuzie nesfarsita
Cu naturalete
infruntand
ecoul
Mi-am
deschis
venele
Sa-mi
umplu
stiloul
Si iata
pe
pagina citește mai mult
Transfuzie nesfarsita
Cu naturalete
infruntand
ecoul
Mi-am
deschis
venele
Sa-mi
umplu
stiloul
Si iata
pe
pagina alba
Din
sangele meu
rasar
Diavolul
Dragostea
si
bunul
Dumnezeu
Octombrie
Pamantul viseaza oameni
si geme
caini de zapada latra in noi
ca si cum luna-
vezi-ti durere citește mai mult
Octombrie
Pamantul viseaza oameni
si geme
caini de zapada latra in noi
ca si cum luna-
vezi-ti durere albastra de drum
s-au cocosat orele
de-atatea rugaciuni
pamantul viseaza fructe de aur
cazand
un strut doi struti de speranta—
ca si cum-
da-mi mana da-mi glasul
sa trecem
silaba asta de fum
pe camp
brandusele singuratatii
toamna ca o bivolita
mananca
din inima asta de scrum.
Pentru ca iti place totul si totusi nimic
si tu n-aveai voie sa zimbesti caci parul ti-ar fi atins citește mai mult
Pentru ca iti place totul si totusi nimic
si tu n-aveai voie sa zimbesti caci parul ti-ar fi atins stelele
mainile ti-ar fi ajuns mai lungi mai lungi decat cablurile de la metrou
in ranile mele aveai un loc cu totul special te tineam suspendata intinsa pe
peretii captusiti cu postere
fara vreun motiv anume si tu nu strigai niciodata dupa ajutor
imi priveai limfa crescand mai repede ca un fluviu din ochi si din gene
podele de sange inchegat peste noi ca o plaja fara spectatori sau nisip
eu imi desenam in fiecare zi o alta camera ma dezlegam de penele tale albastre
ca sa pot sa respir dar tu reveneai de fiecare data in visele mele
te pastram acolo inchisa in poemele mele triste stransa ermetic intre palme
si te priveam alergandu-mi printre fiecare neuron
cu atata viteza incat nu te prindeam niciodata din urma
in mintea ta era o ceata de un verde inchis retezat din toate obsesiile noastre
din pielea noastra tremurand la cea mai mica atingere straina
as fi vrut.
Cand mai credeam
Demult, cand mai credeam ca n-am sa mor,
Ca tot ce naste vesnic vietuieste,
Am ras citește mai mult
Cand mai credeam
Demult, cand mai credeam ca n-am sa mor,
Ca tot ce naste vesnic vietuieste,
Am ras de oamenii batrani prosteste
Dispretuind melancolia lor.
Mi se parea ca sunt nemuritor,
Ca n-o sa ma atinga niciodata
Timpul cu bisturiul sau de vata
Abia simtit, insa necrutator.
Ce panica tarzie ma cuprinde
Noaptea cand sunt apatic si fragil
Si-mi pun in fata poza de copil
Care ma inspaimanta si ma minte.
In ceas de taina si de renuntare
Viata mea e pulbere si scrum
Sa ma primeasca nu am nicio zare
Sa ma intorc, nu mai exista drum…
Stateam - noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
la fel ca intr-o balanta
si plangeam citește mai mult
Stateam - noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
la fel ca intr-o balanta
si plangeam in hohote. Era frig.
Eram uzi. In oul lor, mortii
dadeau sovaitori din umeri: atata se pricepeau,
atata puteau sa faca si ei, acolo,
in racorosul lor adapost cu mai multe etaje
si prosoape curate pentru oaspeti. Noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
si abia catre seara si-a facut aparitia o faptura
aproape divina, un mic personaj in mai multe culori
la fel ca un mascarici. Era frig, eram uzi
si nu-si mai amintea parola nici unul: cuvantul
pierdut si teribil! S-a prefacut ca plange si el
(sau poate ca nu s-a prefacut! ), a strans intr-o
frunza de ulm cateva mostre din propriile lui lacrimi,
s-a uitat printr-un tub de lemn catre noi
(nu-si mai amintea parola nici unul). "O.K.":
s-a auzit ciripitul sau aproape divin. "Va puteti
intoarce acasa": a ciripit mascariciul. Era frig.
Eram uzi - si fiecare umbra, din motive inca
nedeslusite pana acum, tinea un buchet
de violete proaspete in mana.
Viziune
Letargie
Trecem pe strazile pustiite de soare.
Jaluzele negre nu cheama boare.
Un nimeni imens se roteste in jur,
citește mai mult
Letargie
Trecem pe strazile pustiite de soare.
Jaluzele negre nu cheama boare.
Un nimeni imens se roteste in jur,
Cenusa oxizilor de fiere incinse.
Se leaga absurd strazile tuturor
Romelor vechi si invinse.
Fad ireal.Oras crepuscular,
Fara flori, fara gest la ferestre.
Molime au trecut adormind
Fiintele in letargii terestre...
Si totusi, nu-s berne la geamuri.
Coroanele nici n-au fost comandate.
Numai singuratatea din ei si din noi
Face strazile atat de-ntunecate.
Aprinde-le putredul somn.
Bate la geamuri, la porti.
Trezeste-i, trezeste-i si minte-i
Ca vindem coroane si morti.
Scara de apa
Altfel de aripa Vioara lui Bacovia Doamne parca tipa Universuri paralele
Altfel de aripa Vioara lui Bacovia Doamne parca tipa Universuri paralele
Crepuscul
Cetatea moare, in amurg,
Un zid de-abia-si mai tine umbra;
Opt veacuri peste cripte curg
Si-n pulbere zidita-i citește mai mult
Crepuscul
Cetatea moare, in amurg,
Un zid de-abia-si mai tine umbra;
Opt veacuri peste cripte curg
Si-n pulbere zidita-i nunta.
Cu sapte lacate pe-un drug,
Porti mari, de umbra si tarana,
Doar vre-un crenel sta clapaug,
Cu el si veacul dus pe-o rana.
Poezia este viata inainte de a fi arta.
Poezia este viata inainte de a fi arta.