Maxioms Pet

X
Trimite prin:

S-ar putea să-ți placă   /   Vezi toate maxioms

  ( comentarii )
  19  /  14  

Cuvântul, ardă-l vina, mi-a rostit viaţa înainte să-i ştiu înţelesul, când l-am aflat, ancestralul sentiment că sunt parte din Univers citește mai mult

Cuvântul, ardă-l vina, mi-a rostit viaţa înainte să-i ştiu înţelesul, când l-am aflat, ancestralul sentiment că sunt parte din Univers a lăsat loc întrebărilor fără odihnă care mi-au măcinat conştientul. Nimic nu se poate afirma cu precizie, cu claritate, lumina e duală, materia e duală, adevărurile sunt ca ziua şi noaptea, pot mulţumi pe termen scurt şi chiar ne obişnuim cu ele, dar raţiunea spune să căutăm dincolo de aparenţe, ca în orice cuvânt rostit sau scris.

de Necunoscut Găsit in: Maxime despre Diverse,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  23  /  28  

Ceea ce este vechi piere, timpurile se schimbă, iar viaţa nouă înfloreşte între ruine.

Ceea ce este vechi piere, timpurile se schimbă, iar viaţa nouă înfloreşte între ruine.

  ( comentarii )
  50  /  56  

Fa din disperarea cea mai profunda, speranta cea mai invincibila.

Fa din disperarea cea mai profunda, speranta cea mai invincibila.

  ( comentarii )
  4  /  8  

Ce fac? Schimb croşee şi upercuturi cu prezentul.

Ce fac? Schimb croşee şi upercuturi cu prezentul.

de Necunoscut Găsit in: Maxime despre Diverse,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  10  /  18  

Culcatul si trezitul devreme il fac pe om sanatos, bogat si intelept.

Culcatul si trezitul devreme il fac pe om sanatos, bogat si intelept.

  ( comentarii )
  0  /  0  

Acolo, afară, dincolo de ce e bine şi dincolo de ce e rău există un câmp imens. Ne vom întâlni citește mai mult

Acolo, afară, dincolo de ce e bine şi dincolo de ce e rău există un câmp imens. Ne vom întâlni acolo.

de Necunoscut Găsit in: Maxime despre Diverse,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  25  /  33  

Ca să nu uităm despărţirea, am condamnat la moarte împăcarea.

Ca să nu uităm despărţirea, am condamnat la moarte împăcarea.

  ( comentarii )
  37  /  55  

Barbatia micsoreaza loviturile sortii.

Barbatia micsoreaza loviturile sortii.

  ( comentarii )
  9  /  14  

Ce poate fi mai dăunător şi mai lipsit de gust decât privirea care tăinuieşte defectul, iubirea flatulentă, care sfârşeşte într-o citește mai mult

Ce poate fi mai dăunător şi mai lipsit de gust decât privirea care tăinuieşte defectul, iubirea flatulentă, care sfârşeşte într-o uriaşă pupătură colectivă şi care pretinde să închidem ochii unii asupra altora în numele singurului lucru care contează: faptul că, până la urmă, toţi suntem români.

de Necunoscut Găsit in: Maxime despre Diverse,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet