-
Sa-ti doresti atat de mult durerea sau frumusetea unei iubiri ca in cele din urma sa realizezi ca valurile care s-au spart de stancile Destinului tau nu vor mai reveni niciodata in eternitatea a acestui Univers. Sa stii ca doar atunci in clipa aceea au existat valurile implinirii tale care s-au sfaramat de propriul tau Destin al carei stanca din acel moment nu va mai avea nici o importanta tocmai fiindca valurile nu o vor mai lovi niciodata. Şi atunci de ce a mai lasat Dumnezeu stanca propriului tau Destin? Propriului meu Destin, propriilor noastre Destine? Oh, nu dragostea mea, Dumnezeu nu a gresit si nici desertaciunea nu a gresit fiindca stanca aceea este imaginea lui Dumnezeu pe care o vedem si o simtim noi, este Destinul nostru.