Maxioms Pet

X

Arthur Schopenhauer

Arthur Schopenhauer (n. 22 februarie 1788, Stutthof/Danzig - d. 21 septembrie 1860, Frankfurt am Main) a fost un filozof german, cunoscut - mai ales - prin teoria sa asupra primatului "voinței" în sfera reprezentării lumii și în comportamentul uman.
Arthur Schopenhauer s-a născut în 1788 la Danzig (astăzi Gdansk/Polonia), fiu al unui comerciant, care îl destinase și pe fiul său negustoriei. Împreună cu tatăl, face numeroase călătorii prin Europa. După moartea acestuia în 1809, începe mai întâi studiul medicinei la Universitatea din Göttingen, la care renunță pentru a se dedica studiului filozofiei. În 1811 pleacă la Berlin, unde audiază cursurile lui Friedrich Schleiermacher și ale lui Johann Gottlieb Fichte. Se transferă la Iena și, în 1813, obține titlul de Doctor în Filozofie cu dizertația "Cu privire la rădăcina cvadruplă a principiului rațiunii suficiente". În același an întâlnește la Weimar pe Goethe, cu care discută teoria acestuia asupra culorilor. În lucrarea apărută după aceea, "Despre vedere și culori" (Über das Sehen und die Farben, 1816), expune propria sa concepție în acest domeniu, în contradicție cu opiniile lui Goethe.

Trimite prin:

Maxioms de Arthur Schopenhauer

  ( comentarii )
  10  /  10  

Daca mizeria este flagelul continuu al poporului, plictiseala este flagelul societatii asa-zis instruite.

Daca mizeria este flagelul continuu al poporului, plictiseala este flagelul societatii asa-zis instruite.

de Arthur Schopenhauer Găsit in: Citate despre Diverse,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  14  /  9  

Cand un om este mai presus de ceilalti si nu vrea sa ramana singur, trebuie sa coboare el la ei, citește mai mult

Cand un om este mai presus de ceilalti si nu vrea sa ramana singur, trebuie sa coboare el la ei, ceilalti nu se vor ridica niciodata pana la el.

de Arthur Schopenhauer Găsit in: Citate despre Om,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  14  /  13  

Sa ne abtinem sa criticam, fie si cu buna intentie, caci a rani pe cineva este usor, a-l indrepta este citește mai mult

Sa ne abtinem sa criticam, fie si cu buna intentie, caci a rani pe cineva este usor, a-l indrepta este imposibil.

  ( comentarii )
  15  /  21  

Rareori ne gindim la ceea ce avem,dar mereu la ceea ce ne lipseste.

Rareori ne gindim la ceea ce avem,dar mereu la ceea ce ne lipseste.

de Arthur Schopenhauer Găsit in: Citate despre Viata,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  21  /  21  

Este o mare nebunie sa pierzi inauntru pentru a castiga in afara, adica sa renunti complet sau in mare parte citește mai mult

Este o mare nebunie sa pierzi inauntru pentru a castiga in afara, adica sa renunti complet sau in mare parte la liniste, timp liber si neatarnare, in schimbul stralucirii, rangului, pompei, titlului si onoarei.

Maxioms Web Pet