Maxioms Pet

X

Buddha

Buddha este un titlu folosit în budism pentru toți cei care și-au împlinit potențialul de dezvoltare personală, descoperindu-și luminarea (bodhi), deși este adesea folosit pentru a se referi la Siddhartha Gautama, fondatorul budismului.
n general budiștii nu îl consideră pe Siddhartha Gautama — care a trăit aproximativ între 623 î.Hr. și 543 î.Hr., și a obținut bodhi în circa 588 î.Hr. — ca fiind primul sau ultimul Buddha. Din punctul de vedere al doctrinei budismului clasic, „Buddha” este oricare persoană care redescoperă Dharma și atinge luminarea, adunând suficientă karma pozitivă pentru a reuși în acest scop. Au existat multe astfel de ființe de-a lungul timpului cosmic. Deci Gautama Buddha (cunoscut sub numele religios de Shakyamuni) este un membru al unei linii spirituale de Buddha supremi, care vine din trecutul întunecat și merge în viitorul îndepărtat. Predecesorul său imediat a fost Dipankara Buddha, și succesorul său va fi numit Maitreya.

Trimite prin:

Maxioms de Buddha

  ( comentarii )
  26  /  17  

Tot ceea ce suntem este rezultatul a ce am gandit. Mintea este totul. Devenim ceea ce gandim.

Tot ceea ce suntem este rezultatul a ce am gandit. Mintea este totul. Devenim ceea ce gandim.

de Buddha Găsit in: Citate despre Gandire,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  40  /  34  

Virtuţile ca şi muzele apar mereu în grup. Niciodată un principiu bun nu a fost găsit solitar în niciun suflet.

Virtuţile ca şi muzele apar mereu în grup. Niciodată un principiu bun nu a fost găsit solitar în niciun suflet.

de Buddha Găsit in: Citate despre Virtute,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  20  /  21  

Cei ce ignora istoria, sunt condamnati sa o repete.

Cei ce ignora istoria, sunt condamnati sa o repete.

  ( comentarii )
  34  /  50  

Dragostea nu e oarba, ea doar nu spune ce vede.

Dragostea nu e oarba, ea doar nu spune ce vede.

de Buddha Găsit in: Citate despre Dragoste,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  53  /  39  

Ceea ce suntem este rezultatul gandurilor noastre.Daca un om vorbeste sau actioneaza cu un gand rau, durerea il urmareste. Daca citește mai mult

Ceea ce suntem este rezultatul gandurilor noastre.Daca un om vorbeste sau actioneaza cu un gand rau, durerea il urmareste. Daca un om vorbeste sau actioneaza cu un gand bun,fericirea il va urma, ca o umbra si niciodata nu-l va parasi.

de Buddha Găsit in: Citate despre Om,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet