Maxioms Pet

X

Dante Alighieri

Durante degli Alighieri (Dante Alighieri) (n. 29 mai 1265, Florența - d.14 septembrie 1321, Ravenna), poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”).
Viața lui Dante Alighieri este strâns legată de evenimentele politice din Florența. În acea perioadă, Florența era pe cale să devină orașul cel mai important și puternic din Italia centrală. Începând din 1250, un guvern comunal compus din burghezi și meseriași înlătură supremația nobilimii și, doi ani mai târziu, se bat primii „fiorini”[1] de aur, monedă forte a comerțului european. Conflictul dintre „Guelfi”, fideli autorității temporale a papei, și „Ghibellini”, partizani ai primatului politic al împăraților germani ai „Sfântului Imperiu Roman”, se transformă într-un război între nobili și burghezie. La nașterea lui Dante, după îndepărtarea Guelfilor, Florența se găsea în puterea Ghibellinilor. În 1266, Guelfii revin la putere și Ghibellinii sunt expulzați din oraș. La rândul lor, Guelfii se divid în două fracțiuni: „bianchi” (albii) - care încercau să limiteze hegemonia papei - și „neri” (negrii).

Dante Alighieri 's Bio

  • Profesie:Om de stat, poet, filozof, teorist al limbii

  • Decedat(ă):14.09.1321

  • Nationalitate:Italian

Trimite prin:

Maxioms de Dante Alighieri

  ( comentarii )
  45  /  75  

Nu exista suferinta mai mare decat amintirea fericirii trecute, in timp de nenorocire.

Nu exista suferinta mai mare decat amintirea fericirii trecute, in timp de nenorocire.

de Dante Alighieri Găsit in: Citate despre Durere,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  14  /  7  

Frumusetea trezaste sufletul la viata.

Frumusetea trezaste sufletul la viata.

de Dante Alighieri Găsit in: Citate despre Frumusete,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  34  /  40  

Cel mai întunecat loc din iad este rezervat pentru cei care îşi menţin neutralitatea în timpul crizelor morale.

Cel mai întunecat loc din iad este rezervat pentru cei care îşi menţin neutralitatea în timpul crizelor morale.

de Dante Alighieri Găsit in: Citate despre Moralitate,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  52  /  87  

Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru citește mai mult

Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna.

de Dante Alighieri Găsit in: Citate despre Dragoste,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  47  /  60  

Caci cine-asculta bine,rnAcela retinea-va în capu-i amintirea.

Caci cine-asculta bine,rnAcela retinea-va în capu-i amintirea.

de Dante Alighieri Găsit in: Citate despre Cunoastere,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet