Maxioms Pet

X

Emil Cioran

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul anilor '90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretențioase și stupide".
Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.

Trimite prin:

Maxioms de Emil Cioran

  ( comentarii )
  46  /  75  

Ceea ce este echivoc si de o atractie indefinibila in melancolie deriva din regretul stapanit pentru trecerea lucrurilor si din citește mai mult

Ceea ce este echivoc si de o atractie indefinibila in melancolie deriva din regretul stapanit pentru trecerea lucrurilor si din teama de oprire a lor. Tristetea de a fi

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Melancolie,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  12  /  14  

Muzica este timp sonor.

Muzica este timp sonor.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Muzica,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  9  /  4  

Nu cred ca Dumnezeu sa fi facut pe Eva din coasta noastra, caci atunci ar trebui sa ne intelegem cu citește mai mult

Nu cred ca Dumnezeu sa fi facut pe Eva din coasta noastra, caci atunci ar trebui sa ne intelegem cu ea si altundeva decat in pat.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Opinie,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  26  /  27  

Neastamparul copiilor in bratele bunicilor sa nu fie oroarea instinctiva de timp, cine n-a simtit in sarutul unui batran inutilitatea citește mai mult

Neastamparul copiilor in bratele bunicilor sa nu fie oroarea instinctiva de timp, cine n-a simtit in sarutul unui batran inutilitatea infinita a timpului.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Copiii,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  27  /  10  

Dacă ar prinde glas agitaţia surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un zid al plângerii. Port citește mai mult

Dacă ar prinde glas agitaţia surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un zid al plângerii. Port un doliu din naştere - doliul acestei lumi.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Lume,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet