Maxioms Pet

X

François-Marie Arouet Voltaire

Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet, (n. 21 noiembrie 1694 la Paris - d. 30 mai 1778 la Paris), a fost un scriitor și filozof al Iluminismului francez.
Fiind fiul unui notar avut, Voltaire a mers la colegiul iezuit Louis-le-Grand. Aici și-a descoperit spiritul critic. Unchiul său l-a introdus în cercul deiștilor. La rugămintea tatălui său, în 1711 a început Dreptul, pe care nu avea să-l termine, interesat fiind mai mult de discuțiile intelectualilor, scriitorilor și aristocraților, ce se desfășurau în palatele sau în cafenelele din Paris. Din pricina viziunilor sale critice, pe care le reda în batjocură, a fost întemnițat în 1717 pentru unsprezece luni la Bastilia. Fiind amenințat de o nouă arestare în Franța, a petrecut un timp (din 1726 până în 1729) în Anglia. Acolo, el a fost influențat de empirismul lui John Locke Empirismus și de nou-apărutul deism. În ale sale Lettres philosophiques, a detaliat liberalismul englez (1731).
Ca deist și francmason, Voltaire a practicat criticismul în fiecare formă a religiei instituționale, dar și în neînțelegerile politice. El s-a autonumit Theist, un om cu credința în Dumnezeu, dar care a renunțat la creștinism. Când a fost emis un nou mandat de arestare împotriva lui în 1734, el a fugit în Lorena. Din 1734 până în 1748, a trăit cu prietena sa Émilie du Châtelet la Castelul Cirey în Champagne. Aici și-a scris memoriile, tratatele de științe naturiste, istorie și politică, dar și opere dramatice și poetice. Prin mijlocirea Madamei de Pompadour la curțile regale, Voltaire a fost numit istoriograf și acceptat în Academia Franceză. Frederic cel Mare, care aparținea el însuși spiritelor iluminate ale secolului XVIII, l-a luat cu el în 1750 la Potsdam, unde și-a putut exprima credințele sale anticlericale și unde a putut lucra la o istorie universală, a putut colabora la Encyclopédie a lui Denis Diderot și unde a putut scrie primele articole pentru Dictionnaire philosophique portatif. Totuși, Voltaire a ajuns la contradicții cu Friedrich al II-lea, așa încât a fost necesar să părăsească Potsdamul în 1753. Voltaire a continuat să se îngrijească de corespondența cu Friedrich cel Mare . În 1755 s-a stabilit lângă Geneva, unde și-a petrecut pe proprietatea sa din Ferney ultimul deceniu ca "înțeleptul din Ferney".

Trimite prin:

Maxioms de François-marie Arouet Voltaire

  ( comentarii )
  9  /  18  

Un om de spirit si de bun simt spunea odata despre un doctor plin de gravitate: omul acesta trebuie sa citește mai mult

Un om de spirit si de bun simt spunea odata despre un doctor plin de gravitate: omul acesta trebuie sa fie un mare ignorant, caci raspunde la toate intrebarile care i se pun.

  ( comentarii )
  15  /  17  

Istoria nu este nimic mai mult decat un tablou de crime si nenorociri.

Istoria nu este nimic mai mult decat un tablou de crime si nenorociri.

  ( comentarii )
  14  /  11  

Ma cred cel mai fericit dintre oameni, insa nu trebuie sa o spun, e prea crud pentru ceilalti.

Ma cred cel mai fericit dintre oameni, insa nu trebuie sa o spun, e prea crud pentru ceilalti.

  ( comentarii )
  29  /  39  

Cine nu vede, ca faptul de a ne simti bolnavi, este dimpotriva o dovada neindoielnica ca am fost sanatosi, dupa citește mai mult

Cine nu vede, ca faptul de a ne simti bolnavi, este dimpotriva o dovada neindoielnica ca am fost sanatosi, dupa cum faptul de a resimti robia si neputinta infatiseaza o dovada de neclintit ca am avut putere si libertate.

  ( comentarii )
  48  /  41  

Toate genurile sunt bune, in afara de genul plicticos.

Toate genurile sunt bune, in afara de genul plicticos.

Maxioms Web Pet