Maxioms Pet

X

Sorin Cerin

Sorin Cerin (n. 25 noiembrie 1963 la Baia Mare) este un filosof,eseist si prozator de origine română. După absolvirea liceului în oraşul natal urmează cursurile Institutului de Limba şi Cultura Italiană din Bucureşti.
În 2003 a publicat romanul „Destin” la Editura Paco. La sfârşitul anului 2004 îi apare la Bucureşti „Trilogia Destiny”, compusă din volumele „Psycho”, „Apocalipsa” şi „Exodus”. În 2004 editura iUniverse îi publică traducerea în limba engleză a romanului sub titlul „Destiny”.
În 2006 a publicat la editura Virtualbookworm Publishing cartea „The Origin of God” (traducere neoficială: „Originea lui Dumnezeu”). În această carte Cerin înaintează o teorie a genezei universale, pe care el o numeşte „the Cerin Theory of Universal Genesis”. Virtualbookworm Publishing afirmă că această carte este prima din lume care discută istoria şi biologia fiinţei umane în lumina unei noi filozofii.
Operă
Destin, Editura PACO, 2003, apărut de asemenea în traducere în limba engleză sub titlul Destiny la editura iUniverse, în 2004
Trilogia Destiny, (compusă din volumele Psycho, Apocalipsa şi Exodus), Bucureşti, 2004
The origin of God,Editura Virtualbookworm Publishing,USA,2006.
Coaxialismul, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Moarte, neant, aneant, viaţă şi Bilderberg Group, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Starea de concepţiune în coaxiologia fenomenologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Antichrist, fiinţă şi iubire, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Logica coaxiologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007

Trimite prin:

Maxioms de Sorin Cerin

  ( comentarii )
  18  /  23  

Chiar daca banul e ochiul dracului, iar preotul omul lui Dumnezeu care are nevoie de acest ochi al dracului sa citește mai mult

Chiar daca banul e ochiul dracului, iar preotul omul lui Dumnezeu care are nevoie de acest ochi al dracului sa supravietuiasca nu se poate face o impacare intre Drac si Dumnezeu pentru supravietuire?
Oare de ce atribuim mereu necesitatea, nevoia, data de acest vis al vietii nostre Diavolului?De ce tot ceea ce dorim trebuie sa fie diavolesc? Avem nevoie de hrana, imbracaminte, atatea si atatea in decursul vietii, lucruri pe care le-ar dori omul undeva in subconstient pierdute, uitate, nedorite si de aceea devin satanizate? Cu siguranta.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Bani,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  4  /  12  

Cunoasterea te iubeste doar daca nu vei intreba nimic niciodata cu privire la absolut si vei asculta soaptele Universului din citește mai mult

Cunoasterea te iubeste doar daca nu vei intreba nimic niciodata cu privire la absolut si vei asculta soaptele Universului din inima sufletului tau.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Cunoastere,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  9  /  10  

Orice Adevar Absolut chiar daca fata de un anumit Reper devine Unic el este Relativ fata de alte Repere.

Orice Adevar Absolut chiar daca fata de un anumit Reper devine Unic el este Relativ fata de alte Repere.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Adevar,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  3  /  7  

Absurdul omenirii consta in cele sapte minuni ale sale, concepute prin Iluzia Vietii.

Absurdul omenirii consta in cele sapte minuni ale sale, concepute prin Iluzia Vietii.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Fericire,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  14  /  9  

Nimic nu este mai absolut decat Moartea in aceasta lume.

Nimic nu este mai absolut decat Moartea in aceasta lume.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Moarte,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet