Maxioms Pet

X

Sorin Cerin

Sorin Cerin (n. 25 noiembrie 1963 la Baia Mare) este un filosof,eseist si prozator de origine română. După absolvirea liceului în oraşul natal urmează cursurile Institutului de Limba şi Cultura Italiană din Bucureşti.
În 2003 a publicat romanul „Destin” la Editura Paco. La sfârşitul anului 2004 îi apare la Bucureşti „Trilogia Destiny”, compusă din volumele „Psycho”, „Apocalipsa” şi „Exodus”. În 2004 editura iUniverse îi publică traducerea în limba engleză a romanului sub titlul „Destiny”.
În 2006 a publicat la editura Virtualbookworm Publishing cartea „The Origin of God” (traducere neoficială: „Originea lui Dumnezeu”). În această carte Cerin înaintează o teorie a genezei universale, pe care el o numeşte „the Cerin Theory of Universal Genesis”. Virtualbookworm Publishing afirmă că această carte este prima din lume care discută istoria şi biologia fiinţei umane în lumina unei noi filozofii.
Operă
Destin, Editura PACO, 2003, apărut de asemenea în traducere în limba engleză sub titlul Destiny la editura iUniverse, în 2004
Trilogia Destiny, (compusă din volumele Psycho, Apocalipsa şi Exodus), Bucureşti, 2004
The origin of God,Editura Virtualbookworm Publishing,USA,2006.
Coaxialismul, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Moarte, neant, aneant, viaţă şi Bilderberg Group, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Starea de concepţiune în coaxiologia fenomenologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Antichrist, fiinţă şi iubire, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Logica coaxiologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007

Trimite prin:

Maxioms de Sorin Cerin

  ( comentarii )
  6  /  7  

Odata ce nici un adevar nu poate fi un adevar care sa vizeze cu adevarat si plenar Cunoasterea ci doar citește mai mult

Odata ce nici un adevar nu poate fi un adevar care sa vizeze cu adevarat si plenar Cunoasterea ci doar un adevar al Necunoasterii, Omul nu face nimic altceva decat sa acceada prin absolut orice fel de adevar pe care-l enunta la Necunoastere, si implicit sa se afunde din ce in ce mai adanc in mocirla propriei sale Iluzii a Vietii in care a cazut odata cu nasterea sa catre moarte!

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Adevar,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  6  /  6  

In aceasta lume in varful piramidei ajung doar cei care sunt pe placul lumii, iar cum lumea este absurda,nedreapta, mincinoasa citește mai mult

In aceasta lume in varful piramidei ajung doar cei care sunt pe placul lumii, iar cum lumea este absurda,nedreapta, mincinoasa si angaosata si cei din varful piramidei trebuie obligatoriu sa fie absurzi, mincinosi, nedrepti si angoasati.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Politica,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  12  /  6  

Deodata a inceput sa fulgere cu ganduri uitate sau risipite, albe, negre la inceput, multicolore pe urma. S-a starnit o citește mai mult

Deodata a inceput sa fulgere cu ganduri uitate sau risipite, albe, negre la inceput, multicolore pe urma. S-a starnit o furtuna sentimentala cum nu mi-a mai fost dat sa vad vreodata.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Dragoste,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  9  /  5  

Aceasta desertaciune a desertaciunilor ii va spune Omului ca viseaza cu adevarat propria sa Iluzie a Vietii, ca in sfarsit citește mai mult

Aceasta desertaciune a desertaciunilor ii va spune Omului ca viseaza cu adevarat propria sa Iluzie a Vietii, ca in sfarsit a aflat sensul!

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Adevar,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  6  /  13  

Odata ce Totul nu ar mai fi

Odata ce Totul nu ar mai fi

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Filozofie,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet