Maxioms Pet

X

Sorin Cerin

Sorin Cerin (n. 25 noiembrie 1963 la Baia Mare) este un filosof,eseist si prozator de origine română. După absolvirea liceului în oraşul natal urmează cursurile Institutului de Limba şi Cultura Italiană din Bucureşti.
În 2003 a publicat romanul „Destin” la Editura Paco. La sfârşitul anului 2004 îi apare la Bucureşti „Trilogia Destiny”, compusă din volumele „Psycho”, „Apocalipsa” şi „Exodus”. În 2004 editura iUniverse îi publică traducerea în limba engleză a romanului sub titlul „Destiny”.
În 2006 a publicat la editura Virtualbookworm Publishing cartea „The Origin of God” (traducere neoficială: „Originea lui Dumnezeu”). În această carte Cerin înaintează o teorie a genezei universale, pe care el o numeşte „the Cerin Theory of Universal Genesis”. Virtualbookworm Publishing afirmă că această carte este prima din lume care discută istoria şi biologia fiinţei umane în lumina unei noi filozofii.
Operă
Destin, Editura PACO, 2003, apărut de asemenea în traducere în limba engleză sub titlul Destiny la editura iUniverse, în 2004
Trilogia Destiny, (compusă din volumele Psycho, Apocalipsa şi Exodus), Bucureşti, 2004
The origin of God,Editura Virtualbookworm Publishing,USA,2006.
Coaxialismul, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Moarte, neant, aneant, viaţă şi Bilderberg Group, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Starea de concepţiune în coaxiologia fenomenologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Antichrist, fiinţă şi iubire, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Logica coaxiologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007

Trimite prin:

Maxioms de Sorin Cerin

  ( comentarii )
  14  /  16  

Nicaieri nu veti vedea mai fardata mizeria umana ca si in capitalism.De aceea este mereu invingator!

Nicaieri nu veti vedea mai fardata mizeria umana ca si in capitalism.De aceea este mereu invingator!

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Politica,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  5  /  8  

Fericirea este asteptata numai de suferinta pe peronul vietii din gara desertaciunii.

Fericirea este asteptata numai de suferinta pe peronul vietii din gara desertaciunii.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Fericire,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  26  /  28  

Prin Iubire, Omul se apropie din ce in ce mai mult de Imaginea Destinului care se transforma astfel in Sfintenie citește mai mult

Prin Iubire, Omul se apropie din ce in ce mai mult de Imaginea Destinului care se transforma astfel in Sfintenie pentru Om.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Destin,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  13  /  17  

Numarul functiilor Cuvintelor Matrici este infinit, precum infinit este si numarul Cuvintelor Matrici. Cunoasterea nu este altceva decat un Cuvant citește mai mult

Numarul functiilor Cuvintelor Matrici este infinit, precum infinit este si numarul Cuvintelor Matrici. Cunoasterea nu este altceva decat un Cuvant Matrice care are la baza lui Instinctul.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Cunoastere,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  17  /  9  

Fericirea trebuie inteleasa ca o greutate ce atarna de gatul suferintei pentru a o scufunda si mai tare

Fericirea trebuie inteleasa ca o greutate ce atarna de gatul suferintei pentru a o scufunda si mai tare

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Fericire,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet