Maxime Diverse ( 330 - 340 din 7923 )
Este imposibil să-i ridici pe alţii la un nivel mai înalt decât acela la care te afli tu însuţi.
Este imposibil să-i ridici pe alţii la un nivel mai înalt decât acela la care te afli tu însuţi.
In viaţă este ca şi la bal mascat: când toată lumea îţi scoate masca, se duce veselia.
In viaţă este ca şi la bal mascat: când toată lumea îţi scoate masca, se duce veselia.
Rana de cuţit se vindecă lesne, dar cea de la inimă niciodată.
Rana de cuţit se vindecă lesne, dar cea de la inimă niciodată.
Există o necesitate fundamentală a naturii umane, o ţintă esenţială a vieţii întrupate - aceea de a căuta, mai mult citește mai mult
Există o necesitate fundamentală a naturii umane, o ţintă esenţială a vieţii întrupate - aceea de a căuta, mai mult sau mai puţin conştient, experienţa infinită, pornind de la o baza finită.
Lauda de sine nu miroase a bine.
Lauda de sine nu miroase a bine.
Când dă Dumnezeu, dă, iar când ia, apoi îţi ia şi cenuşa din vatră.
Când dă Dumnezeu, dă, iar când ia, apoi îţi ia şi cenuşa din vatră.
Pune-ţi frâu la gură şi lacăt la inimă.
Pune-ţi frâu la gură şi lacăt la inimă.
Deseori simţim că ne lipsesc multe şi ni se pare că altul are tocmai ceea ce ne lipseşte; acestuia îi citește mai mult
Deseori simţim că ne lipsesc multe şi ni se pare că altul are tocmai ceea ce ne lipseşte; acestuia îi atribuim şi ce avem noi şi, pe langă asta, şi o anumita tihnă ideală.
Prietenia fără încredere este ca o floare fără parfum.
Prietenia fără încredere este ca o floare fără parfum.
Cum poate deveni "obscenitatea" o religie? Dar eu nu văd nimic obscen în asta, în absolut tot ce se poate citește mai mult
Cum poate deveni "obscenitatea" o religie? Dar eu nu văd nimic obscen în asta, în absolut tot ce se poate întampla între un bărbat şi o femeie... în îngenuncherea lor, unul în faţa altuia, descoperindu-şi simţurile până la leşin şi isterie fragedă... până la luxură şi delir...