Maxioms Pet

X

Emil Cioran

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul anilor '90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretențioase și stupide".
Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.

Trimite prin:

Maxioms de Emil Cioran

  ( comentarii )
  4  /  6  

Plictiseala e senzatia bolnavicios de clara a timpului ce te asteapta, in care trebuie sa traiesti si cu care n-ai citește mai mult

Plictiseala e senzatia bolnavicios de clara a timpului ce te asteapta, in care trebuie sa traiesti si cu care n-ai ce sa faci.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Timp,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  8  /  7  

Unii oameni isi mai pun problema daca viata are sau n-are un sens, in realitate, totul se reduce la a citește mai mult

Unii oameni isi mai pun problema daca viata are sau n-are un sens, in realitate, totul se reduce la a sti daca e suportabila sau nu.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Om,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  17  /  31  

Daca se admite in univers un infinitezimal real, totul este real, daca nu exista ceva, nu exista nimic, a face citește mai mult

Daca se admite in univers un infinitezimal real, totul este real, daca nu exista ceva, nu exista nimic, a face concesii multiplicitatii si a reduce totul la o ierarhie de aparente inseamna a nu avea curajul negatiei.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Realitate,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  13  /  11  

Esti singur totdeauna fata de tine insuti, nu fata de altcineva.

Esti singur totdeauna fata de tine insuti, nu fata de altcineva.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Opinie,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  18  /  15  

Speranta este virtute de sclav.

Speranta este virtute de sclav.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Speranta,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet