Adrian Georgescu
Adrian Georgescu (n 4 decembrie 1952, Pitești) este un scriitor contemporan român.
Debutează cu poezie în 1968, în timpul studiilor liceale, în revista Amfiteatru, și publică ulterior în România literară. Este momentul când îl întâlnește pe filosoful existențialist și eseistul Grigore Popa, care a avut o influență determinantă asupra întemeierii demersului său auctorial.
În anul 1972 este angajat la Societatea Română de Radiodifuziune, unde este remarcat imediat de către compozitorul și muzicologul Doru Popovici, care îi încredințează în emisiunile sale largi spații de difuzare pentru dialoguri purtate cu personalități culturale și artistice ale epocii: A. Vieru, A. Stroe, N. Balotă, A. Blandiana, I. Conta, E. Papu, E. Elenescu, H. Brauner și alții — dialoguri reunite în volumul Convorbiri.
Urmează un interval de tăcere publicistică, până în anul 2002, când debutează editorial cu romanul Rebutarea omenirii, la Editura Amurg Sentimental.