Maxioms Pet

X

Carl Gustav Jung

Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția – d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice.
A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zürich și medic-șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. Este cu precădere interesat de psihoterapia clinică și, concomitent, de cercetarea experimentală și teoretică. Între 1907 și 1912 colaborează intens cu Freud, acesta având o influență decisivă asupra lui Jung. Este atras in special de cercetările acestuia legate de isterie și de vise. Ruptura cu Freud este marcată de apariția lucrării Wandlungen und Symbole der Libido (1912), în care Jung încearcă o lărgire a orizontului de interpretare freudian și o implicită critică a acestuia. Această ruptură îl va duce la elaborarea unui sistem propriu de interpretare psihanalitică, axat pe reintroducerea culturii ca dimensiune fundamentală a omului și pe un ansamblu de concepte noi, deduse din experiența clinică.
Între 1921 și 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona și India.
n 1935 este ales președinte al „Societății elvețiene pentru psihologie și domeniile conexe“.
În 1944 se creează la Basel catedra de „psihologie medicală“ al cărei titular este Jung. În 1948, la Zūrich, se înființează institutul Carl Gustav Jung, iar in 1958 „Societatea internațională de psihologie analitică“, având drept temă teoriile jungiene. Își petrece ultimii ani de viață la Bollingen, lângă Zūrich, unde își redactează memoriile. La câteva luni după moartea lui apare Erinnerungen, Träume, Gedanken (Amintiri, vise, reflecții) consemnate și editate de Aniela Jaffe.

Trimite prin:

Maxioms de Carl Gustav Jung

  ( comentarii )
  48  /  59  

Intalnirea a doua persoane este ca si contactul a doua substante chimice; daca este vreo reactie, amandoua sunt transformate.

Intalnirea a doua persoane este ca si contactul a doua substante chimice; daca este vreo reactie, amandoua sunt transformate.

de Carl Gustav Jung Găsit in: Citate despre Dragoste,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  15  /  22  

Marile probleme ale vieţii nu sunt niciodată definitiv rezolvate.

Marile probleme ale vieţii nu sunt niciodată definitiv rezolvate.

de Carl Gustav Jung Găsit in: Citate despre Viata,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  69  /  74  

Daca vrem sa schimbam ceva la un copil, trebuie ca mai intai sa examinam acel lucru si sa vedem daca citește mai mult

Daca vrem sa schimbam ceva la un copil, trebuie ca mai intai sa examinam acel lucru si sa vedem daca nu cumva e ceva pe care am putea mai bine sa-l schimbam in noi insine.

de Carl Gustav Jung Găsit in: Citate despre Schimbare,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  57  /  77  

Talentele mari sunt cele mai iubite si deseori cele mai periculoase fructe din arborele umanitatii. Atarna pe ramurile cele mai citește mai mult

Talentele mari sunt cele mai iubite si deseori cele mai periculoase fructe din arborele umanitatii. Atarna pe ramurile cele mai fragile care sunt rupte foarte usor.

de Carl Gustav Jung Găsit in: Citate despre Talent,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  8  /  15  

Problema în iubire e cea mai mare suferință a omenirii, și nimeni nu ar trebui să ascundă faptul că plătește citește mai mult

Problema în iubire e cea mai mare suferință a omenirii, și nimeni nu ar trebui să ascundă faptul că plătește acest tribut.

de Carl Gustav Jung Găsit in: Citate despre Iubire,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet