S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Cand miluim pe cineva, ne miluim in primul rand pe noi.
Cand miluim pe cineva, ne miluim in primul rand pe noi.
Niciun fulg de zăpadă nu cade vreodată într-un loc greşit.
Niciun fulg de zăpadă nu cade vreodată într-un loc greşit.
Cuvantul intai sa-l cioplesti, apoi sa-l arati.
Cuvantul intai sa-l cioplesti, apoi sa-l arati.
Mergi, oricat de trist ar fi totul, mergi, chiar daca abia-ti mai simti trupul, mergi, un drum initiatic, din nastere citește mai mult
Mergi, oricat de trist ar fi totul, mergi, chiar daca abia-ti mai simti trupul, mergi, un drum initiatic, din nastere spre moarte, mergi si nu te opresti decat atunci cand o stea, una singura din miliarde de stele, iti spune pentru prima data si probabil pentru ultima ca esti unic in sensul tau, in drumul tau spre intregirea cunoasterii.
E de ajuns un punct uneori - cel în care sufletul dăruieşte şi primeşte dragostea fără margini.
E de ajuns un punct uneori - cel în care sufletul dăruieşte şi primeşte dragostea fără margini.
Cum să te comporţi? Ca un jar aprins, care aduce foc acolo unde se află, sau care tinde cel puţin citește mai mult
Cum să te comporţi? Ca un jar aprins, care aduce foc acolo unde se află, sau care tinde cel puţin să ridice nivelul spiritual al celor care îl înconjoară, chemându-i la o viaţă creştinească mai intensă.
Azi facem matematica ce va fi folosită mâine şi mai ales poimâine. Că dacă n-am face-o azi, poimâine ar trebui citește mai mult
Azi facem matematica ce va fi folosită mâine şi mai ales poimâine. Că dacă n-am face-o azi, poimâine ar trebui s-o importăm.
Aminteşte-ţi, omule, că pulbere eşti şi că în pulbere te vei întoarce.
Aminteşte-ţi, omule, că pulbere eşti şi că în pulbere te vei întoarce.
Norocul invidiază izbânzile mari.
Norocul invidiază izbânzile mari.