S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Când cugetă profund, unii închid ochii. Uneori mai şi sforăie.

Am intuit in serpuirea ascendenta a clipelor spre lumina sensul pasilor facuti cu migala de savant.

Cât ţine bairamul, accept islamul!
Cât ţine bairamul, accept islamul!
Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă.

Omul superior actioneaza inainte de a vorbi, iar apoi vorbeste in conformitate cu actiunile sale.

Cand iubesti, reusesti sa devii orice lucru al creatiei.

Nebunul şi invidiosul murdăresc pe cel curat, în loc să-l imite.

Cea mai bună avuţie este mulţumirea cu puţin.

Trăieşti doar o dată, dar dacă o faci bine, o dată ajunge.