S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Cea dintâi şi singura datorie esenţială a omului este caritatea, adică o neobosită justificare a bucuriei existenţei. A face din citește mai mult
Cea dintâi şi singura datorie esenţială a omului este caritatea, adică o neobosită justificare a bucuriei existenţei. A face din viaţa ta o permanentă bucurie - în pofida tuturor mizeriilor, şi întunecimilor, şi păcatelor, şi neputinţelor, şi dezamăgirilor - iată o datorie adevărată a omului şi a omeniei din tine. Cred că binele se justifică şi se recunoaşte prin bucurie. Cel mai mare păcat contra umanităţii este tristeţea disperată ridicată la valoarea supremă a spiritualităţii.
A fi elastic si tolerant iti da posibilitatea de a fi mai puternic decat daca ai fi dur si intransigent.
A fi elastic si tolerant iti da posibilitatea de a fi mai puternic decat daca ai fi dur si intransigent.
Nu cumpăra fără rost, ca să nu fii nevoit să vinzi fără rost.
Nu cumpăra fără rost, ca să nu fii nevoit să vinzi fără rost.
Şi literatura e un fel de piaţă. Trebuie să ştii însă când să vii cu pătrunjel şi când cu trandafiri.
Şi literatura e un fel de piaţă. Trebuie să ştii însă când să vii cu pătrunjel şi când cu trandafiri.
E greu, şi ineficace, să mă înţeleg cu fiecare om în parte. Lucrul esenţial e să mă înţeleg cu toată citește mai mult
E greu, şi ineficace, să mă înţeleg cu fiecare om în parte. Lucrul esenţial e să mă înţeleg cu toată lumea, cu toţi oamenii la un loc.
Binele şi răul nu se decid în relaţiile oamenilor între ei, ci exclusiv în raporturile omului cu el însuşi.
Binele şi răul nu se decid în relaţiile oamenilor între ei, ci exclusiv în raporturile omului cu el însuşi.
Si poetii devin pamant, insa de flori.
Si poetii devin pamant, insa de flori.
Mintea ta stie adevarul despre gandurile tale.
Mintea ta stie adevarul despre gandurile tale.
Trece omul prin viaţă aşa cum gândeşte. Fericirea e o nuanţă arămie toamna, plutind ici şi colo, oglindită într-o frunte citește mai mult
Trece omul prin viaţă aşa cum gândeşte. Fericirea e o nuanţă arămie toamna, plutind ici şi colo, oglindită într-o frunte de poet. Cine o înţelege, o salută, cine nu, se întreabă, probabil, "dacă mă scarpin la ochi, o mai văd"?