S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Statuile conducatorilor de osti: niste corabii pe fluvii de sange.

Destinul conduce o jumatate din viata fiecarui om, iar caracterul cealalta jumatate.

Fac parte dintre cei pentru care banul este o consecinţă, nu un obiectiv.

Cine umblă mereu alături de omul prost se va umple şi el de prostia acestuia.

Îmi voi iubi aproapele. Dar să stea mai la distanţă.

Nu ne-a mai rămas decât speranţa. Pe asta nimeni nu a vrut s-o cumpere.

Aşa cum, când împreunezi două lumânări, una se vede în cealaltă, tot astfel cred că se întâmplă cu cel care citește mai mult
Aşa cum, când împreunezi două lumânări, una se vede în cealaltă, tot astfel cred că se întâmplă cu cel care primeşte înlăuntrul său pe Domnul Iisus.
Amână pe mâine odihna, nu şi munca.
Amână pe mâine odihna, nu şi munca.
Multe lucruri ştia, dar pe toate le ştia prost.