Nu mi-am pierdut cu totul speranța niciodată. Uneori îmi repet că pentru a redescoperi paradisul trebuie să treci prin infern. Și că pentru a regăsi viața normală, după ce n-ai știut s-o prețuiești, trebuie să străbați un coșmar. Un coșmar fără limite ar fi un coșmar zadarnic, deoarece învățătura lui nu ți-ar mai servi la nimic. Am rămas un naiv, poate, dar eu vreau să cred că toate coșmarurile sunt provizorii.
S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Nestiind cand zorile vor sosi, deschid fiecare fereastra.
Nestiind cand zorile vor sosi, deschid fiecare fereastra.
Ori de cate ori simtim ca nu mai putem continua lupta cu viata, speranta ne sopteste in ureche, pentru a citește mai mult
Ori de cate ori simtim ca nu mai putem continua lupta cu viata, speranta ne sopteste in ureche, pentru a ne reaminti: Sunteti puternici!
Speră, nu înceta un moment a spera că străduința ta cinstită va ajunge răsplătită cândva.
Speră, nu înceta un moment a spera că străduința ta cinstită va ajunge răsplătită cândva.
Forţa unui om de a îndura suferinţa e imensă şi n-ar fi dacă noi resurse de speranţă, care nasc în citește mai mult
Forţa unui om de a îndura suferinţa e imensă şi n-ar fi dacă noi resurse de speranţă, care nasc în sufletul uman ca un val îndată ce valurile precedente s-au sfărâmat de ţărm, n-ar ţâşni din adâncuri şi nu ne-ar face iarăşi puternici.
Speranta nu ne abandoneaza niciodata! Noi suntem cei care o abandonam pe ea!
Speranta nu ne abandoneaza niciodata! Noi suntem cei care o abandonam pe ea!
Speranta unui castig rusinos este inceputul pagubei.
Speranta unui castig rusinos este inceputul pagubei.
Speranta te face sa traiesti, dar ca pe o funie intinsa peste abis.
Speranta te face sa traiesti, dar ca pe o funie intinsa peste abis.
Speranta este negarea realitatii.
Speranta este negarea realitatii.
Ce adanca e tacerea in care mor sperantele atator vieti care si-ar dori doar atat, propria lor menire, dar se citește mai mult
Ce adanca e tacerea in care mor sperantele atator vieti care si-ar dori doar atat, propria lor menire, dar se ineaca in abisurile tacute. Acolo intalnesc de fiecare data epavele corabiilor atator ganduri care se vroiau candva semete escaladand culmile Destinului. Şi au ajuns aici fiindca intotdeauna in viata va mai ramane un varf de cucerit pe care nimeni nu-l va putea atinge vreodata viu, si acela e moartea. De aceea o viata intreaga trebuie sa inotam peste valurile intamplarii create si sortite de stelele cazatoare in oceanul compromisurilor cu noi insine pe patul mortii harazit de nastere.
