Cezar Baltag

Cezar Baltag (n. 26 iulie 1939, Mălinești-Hotin – d. 26 mai 1997, București), fiul preotului Porfirie Baltag și al Margaretei Baltag (n. Alexandrescu), este un poet român, eseist și tâlmăcitor modern, strălucit militant împotriva stalinismului cultural, împotriva proletcultismului, unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai generației resurecției și a paradoxismului, alături de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu ș.a.
După absolvirea cursurilor liceale, în 1955, la Pitești, urmează – între anii 1955 și 1960 – cursurile Facultății de Filologie de la Universitatea din București. Funcționează ca redactor la Gazeta literară (între anii 1960 și 1968), ca redactor-șef adjunct la Luceafărul (din 1968 și până în 1974), apoi ca redactor la Viața românească. Debutează în 1960, cu un volum de versuri ale ieșirii din trena stalinismului cultural, Comuna de aur, volum „girat“ în fața proletcultismului epocii de criticul „deschiderilor veluroase“, Paul Georgescu.