Colind strazile inguste, privesc indelung oamenii,
siluetele lor subtiate prin care poti infige o lama
fara sa curga sange,
castelele citește mai mult

Colind strazile inguste, privesc indelung oamenii,
siluetele lor subtiate prin care poti infige o lama
fara sa curga sange,
castelele pe-o rana prinse in plase de paianjen celeste
si muzeele adapostite in castele dezlipite din poveste
si lipite ca niste abtibilduri pe zambete,
pe flash-urile turistilor, pe zarva pasilor pierduti pe dalele roase,
miros de petrosin si analcid, de amoniac din latrinele
miilor de vizitatori care inabusa intrarile si ingrasa oglinzile
cu zigzagul lor de plastilina, printre atipirile oamenilor de ordine,
printre tufisurile plutind pe volute baroce si cristalul trompetelor,
in alcovurile violei da gamba.
Colind strazile inguste, privesc indelung oamenii. Ma pierd prin campii si pe dealuri,
ma afund in ceata erei eroice, printre steme pentru totdeauna apuse
rupte din trupul infrigurat de puritate.
Figuri de crai se pierd peste coamele orizontului,
se duc si imi apar mai rascolitor in vis,
in tristetea ingrosata ca vinul vechi in ochii deschisi,
indelung sangerandu-mi in creier.

Indelung

Verde codre si tufos,
Mult cu umbra racoros,
Vara cit esti de frumos,
Toamna, putred, singerate,
A tale frunze uscate,
citește mai mult

Verde codre si tufos,
Mult cu umbra racoros,
Vara cit esti de frumos,
Toamna, putred, singerate,
A tale frunze uscate,
Rose, rose zac pe jos.

Asa vara vietei mele,
Ca dalbele floricele,
Fost-au sa fie ca ele;
Dar de chin si munca mare
Trupul meu hodina n-are
Şi mi-i traiul tot in jele...

Vintul fioros cind bate
Spulbera-n strainatate
Frunzele vested picate,
Departe de-a lor tulpina,
Unde-i moartea mai streina,
Şi pier prin lume-aruncate.

Asa vintul de urgie
Aspru sufla-n saracie,
Şi rominu-n iobagie
Are, pe-ntinsul pamint,
Numai locul de mormint,
Ca sa moara-n duiosie.

Daleu ! mai roman barbate,
Mai desteapta-te, mai frate !
Ca de tine joc isi bate,
Şi-n robie tot mereu
Te tine-n lantul cel greu,
Lumea cea fara dreptate.

Doina

Poezia este limbajul comun ridicat la puterea N.Poezia este inrudita ci ideile,alimentata ci emotii, toate acestea impreuna fiind tinute de citește mai mult

Poezia este limbajul comun ridicat la puterea N.Poezia este inrudita ci ideile,alimentata ci emotii, toate acestea impreuna fiind tinute de pielea delicata a cuvintelor.

Nu credeam sa invat...

Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa,

Fara bratele tale, bratul oricui citește mai mult

Nu credeam sa invat...

Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa,

Fara bratele tale, bratul oricui e pentru mine lat de spanzuratoare.
Traiesc numai ca sa masor, in fiece clipa, neindurarea mortii.

Fara ochii tai, ochii mei nu vad decit intuneric,
Nimic nu mai are glas, stinsa e orice lumina.
Ce grea e moartea intr-un univers care el insusi moare.

Fara numele tau, numele meu numeste neantul,
Vanat urca din adanc valul marii, urlandu-si disperarea.

Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa.

In fata zidului Dulce ca mierea e glontul partidului Universuri paralele

In fata zidului Dulce ca mierea e glontul partidului Universuri paralele

Toamna blanda ca in sufletul tau

Sfioasa lumina din pumni cade lin
Miroase a toamna bogata, a clipa tarzie
citește mai mult

Toamna blanda ca in sufletul tau

Sfioasa lumina din pumni cade lin
Miroase a toamna bogata, a clipa tarzie
Iubirea-i inalta si blanda ca sufletul tau
Si lanuri de ganduri si flori planse-n taina
Ce tanar grabit pare azi Dumnezeu
Si mangaie setea izvorul ranit
Din care de-o vreme enigmatic apare
Cuvantul din care fost-am ziditi
Un nou univers si-o noua carare.

Ea a fost atat de frumoasa, incat frumusetea ei
bantuie prin mine ca o boala oblojita de ceaiuri,
linistita ca citește mai mult

Ea a fost atat de frumoasa, incat frumusetea ei
bantuie prin mine ca o boala oblojita de ceaiuri,
linistita ca moartea dupa ce a luat totul si zambeste
de dupa gratii, frumoasa incat nici nu pot
gandi, gandul o duce mult prea departe,
pana acolo unde mainile nu o ating.

Poetul raza ce sangereaza prea multa lumina dar nu indeajuns de puternica sa descoasa scorburile sufletelor ratacite.

Poetul raza ce sangereaza prea multa lumina dar nu indeajuns de puternica sa descoasa scorburile sufletelor ratacite.

Poezia este ceea ce se pierde prin traducere.

Poezia este ceea ce se pierde prin traducere.