S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
De ce spui c-am murit, Cand iata vin spre tine, Din faldul unui gand? Acum cand inchizi ochii M-adun in citește mai mult
De ce spui c-am murit, Cand iata vin spre tine, Din faldul unui gand? Acum cand inchizi ochii M-adun in jurul tau Sa-ti fiu de cald pe calea Ce duce in infern.
I-a fost dat marii poezii sa nu incapa in cuvinte.
I-a fost dat marii poezii sa nu incapa in cuvinte.
Poezia este repaosul inteligentei.
Poezia este repaosul inteligentei.
Gandul si inima:
Gandul e de aceeasi natura cu soarele
Lumineaza cu umbre
Lumea ar trebui traita cu inima
citește mai mult
Gandul si inima:
Gandul e de aceeasi natura cu soarele
Lumineaza cu umbre
Lumea ar trebui traita cu inima
Numai inima poate sa simta
Ceea ce gandul nu-i in stare sa vada
Insa fara gand
Inima vede umbrele mari
Chiar si atunci
Cand sunt departe de tinta
Si cade in flacari
Si arde
Tacere-n doi
Ce poezie frumoasa esti iubito
te-as invata pe dinafara
dar ma incurc mereu la sani
cuvintele au citește mai mult
Tacere-n doi
Ce poezie frumoasa esti iubito
te-as invata pe dinafara
dar ma incurc mereu la sani
cuvintele au muguri pe la tara
Ti-as invata pe dinafara
si parul si gatul si buricul
si incotro nemaiavand de primavara
as recunoaste c-am descoperit nimicul
Ce poezie frumoasa esti iubito
si eu ce norocos am fost
cand tacerea am zdrobit-o
si-am priceput ca toate au un rost
Si aia si aceasta si aceea
ce chestie perfecta e femeia
Poezia ar trebui sa ajute nu numai la rafinarea limbii, dar sa previna si schimbarea prea rapida a acesteia.
Poezia ar trebui sa ajute nu numai la rafinarea limbii, dar sa previna si schimbarea prea rapida a acesteia.
Am crescut in acest oras, poezia mea s-a nascut intre deal si rau, si-a luat vocea de la ploaie, si citește mai mult
Am crescut in acest oras, poezia mea s-a nascut intre deal si rau, si-a luat vocea de la ploaie, si asemeni lemnului care s-a identificat profund cu padurea.
Poezia este casatoria realitatii cu idealul, in sufletul poetului.
Poezia este casatoria realitatii cu idealul, in sufletul poetului.
Maseaua ariciului
Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o citește mai mult
Maseaua ariciului
Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o seara,
Scos din pepeni de durere,
Pe-o furtuna care tuna,
Din fantana pana-n luna,
O pornisem bietul, vere,
Spre batrana gargarita,
C-o stia de doctorita
Priceputa-n alte cele,
La masele.
Cum era asa bolnav
Unii cred ca foarte grav!
A batut si - cu scandal
Printe paznici si portari
Ce-l trageau de ochelari -
A razbit pana-n spital
Gargarita l-a primit
Cum e demn si cuvenit
Si i-a spus: - Ma rog frumos,
Tepelina da-o jos
Si cum iti spui
Pune-o binisor in cui
Si te-mbraca intr-un halat
Chiar de mine curatat.
Ghem de nervi si de durere,
Chibzuind sa nu dispere,
Stiti ce-i zise pacientul
Gargaritei cu patentul?
- Cum adica, dumneata
Nu pricepi ca haina mea
Nu se poate dezbraca?
Tepelina, nu pricepi
Ca-i din patru mii de tepi,
Toti infipti in pielea mea,
Iar dumneata
Vrei sa-i smulg, sa-i pun in cui
Ca pe-o haina-a nimanui?!
Unu de mi-l tragi din piele
Doare cat vreo cinci masele;
Gargarito, gargareste
De masea ma lecuieste
Ca mi-i mintea cam nauca
De durere si pe duca!
Rogu-te, imi iarta vina
Ca raman cu tepelina
Imbracat! Dar nu se poate
Nici un tep dintr-insa scoate! ...
Nu-mi mai cere,
Ca-i durere
Orice clipa care trece
Pan’ la inima, de rece.
Si-uite-asa,
Ca sa-si scoata o masea,
Trebui ariciu, frate,
Multe aventuri sa poarte
La spitalul cu pricina,
C-a intrat cu tepelina!
