Iulian Boldea

Iubire

buzele tale cu surasuri melodioase si copilaria
cernuta din oglinzile etern orgolioase ale trecutului.
sufletul meu melancolic ca citește mai mult

Iubire

buzele tale cu surasuri melodioase si copilaria
cernuta din oglinzile etern orgolioase ale trecutului.
sufletul meu melancolic ca o autopsie a toamnei
si foamea aceasta nelamurita.
sarutul uitat pe o masa langa
amagitoarea deziluzie a iubirii
si mangaierile inversunate
nesupuse ca niste voci indepartate
destramate tot mai mult
sub cerul nenascut.

1. Miracolul rugaciunii: transcendenta turnata in cuvinte...
2. Singuratatea acestui corp, dispretuit de sufletul pe care il contine.
3. Corpul citește mai mult

1. Miracolul rugaciunii: transcendenta turnata in cuvinte...
2. Singuratatea acestui corp, dispretuit de sufletul pe care il contine.
3. Corpul nostru - supus unei adevarate anarhii senzoriale.
4. Smerenia e marturia cea mai convingatoare a orizontului sacralitatii, pe care abia il intrezarim, intermitent.
5. Corpul nostru - obstacolul atat de necesar pentru revelarea magiei sufletului.

Valul reflecta lumina zilei (Wittgenstein). Corpul nostru, ca un val straveziu, care camufleaza cu grija fiinta noastra cea adevarata, cea citește mai mult

Valul reflecta lumina zilei (Wittgenstein). Corpul nostru, ca un val straveziu, care camufleaza cu grija fiinta noastra cea adevarata, cea numenala, cea revelatorie. Tratat despre corp, 2010

Si el, corpul nostru, ne stie; mereu se apleaca deasupra paginii scrise, ne priveste pe sub pleoape, ne adulmeca spaimele citește mai mult

Si el, corpul nostru, ne stie; mereu se apleaca deasupra paginii scrise, ne priveste pe sub pleoape, ne adulmeca spaimele si frustrarile, ne surade: din oglinzi si din vise. Tratat despre corp, 2010

Corpul acesta, cu relieful lui intortocheat si inevitabil, consimtind neincetat la propriile lui limite, eludand spaime si orori abia presimtite, citește mai mult

Corpul acesta, cu relieful lui intortocheat si inevitabil, consimtind neincetat la propriile lui limite, eludand spaime si orori abia presimtite, nu e, poate, altceva, decat o himera deversata in irealitatea amagitoare a concretului, un vis obligatoriu, o iluzie clandestina ce ia, in fiecare zi, din nou, iar si iar, cunostinta de sine.