Sunt doar trei fiinte demne de respect preotul, soldatul, poetul. Sa stii, sa ucizi, sa creezi.

Sunt doar trei fiinte demne de respect preotul, soldatul, poetul. Sa stii, sa ucizi, sa creezi.

Acum se bat la masina poeziile mele
Si toate dactilografele tinere viseaza,
Eu ma intorc batran calcand pe pamant
Umbra citește mai mult

Acum se bat la masina poeziile mele
Si toate dactilografele tinere viseaza,
Eu ma intorc batran calcand pe pamant
Umbra unui rootitor baiat in ipostaza.
Acum urasc putin infatisarea pe care-o port,
Desenu-absurd si vechi de pe sacou
Si-n somn ating fereastra parinteasca de sustinere,
Cu chipul iluzoriu de erou...
Ma trage luna-n muntii mei sa ma ridic,
Nu ma potrivesc cu oamenii de langa mare,
Nu ma potrivesc cu viclenia de a prinde pesti
Fiindca nu ma potrivesc cu nimic.
Ajung acasa singur in crucea diminetii,
Zarind cum ard pe fata pamantului bostanii,
Dar nu pot adormi, cobor in curte
Si prind sticleti cu valul de mireasa-al mamii

Intoarcerea

Daca nu existi, inventeaza-te

Vorbele mele nu stiu sa vorbeasca.Holbate
Se uita la mine.Hai, spune-le cum
Marea e un citește mai mult

Daca nu existi, inventeaza-te

Vorbele mele nu stiu sa vorbeasca.Holbate
Se uita la mine.Hai, spune-le cum
Marea e un cuvant albastru
Ciugulit de pescarusi cand se intristeaza
Nisipul.

Hai, arunca pietricele si impinge
Sfarsitul iantr-o prapastie.Pune punct
Si incepe scrierea cu un nou alfabet.
Daca nu-l stii inventeaza-l.Daca
Nu existi inventeaza-te.

Poezia e o...goanga care merge prin creierul omului. La un moment dat, ea se opreste pe o circumvolutiune si incepe citește mai mult

Poezia e o...goanga care merge prin creierul omului. La un moment dat, ea se opreste pe o circumvolutiune si incepe sa-l gadile pe posesor. Si, in loc sa se scarpine, omul se pune si scrie. La unii, goangele sunt mai mari - de aia exista poeti mari. Pe unii ii racaie tot timpul -aceia sunt grafomanii. La altii, goangele sunt lenese, goangele Raiului, caci lenea din Eden vine - astia scriu putin. Eu am o goanga lenesa. Dar sper ca si mare… Oricum, nu o sa ma operez niciodata pe creier ca sa vad cat de mare e gandacul! Daca nu se vede pe hartie, asta e ghinionul lui, al gandacului.

... cu stihiile cele mai neimblanzite se masoara incapatanarea mea
aidoma celui de-o viata lasandu-se tiranizat
de un singur sunet citește mai mult

... cu stihiile cele mai neimblanzite se masoara incapatanarea mea
aidoma celui de-o viata lasandu-se tiranizat
de un singur sunet sau halucinat de o mireasma
ingadui sa-mi strapunga teasta pironul de foc, morbus sacer,
sunt salbaticiunea ce se retrage in fundul vagaunii, singura cu moartea sa
astept sa-mi creasca din piele pe tot trupul ghimpi ca ai salcamilor
anotimpul nebuniei mele isi anunta semnele, sosirea.

Poemul de dragoste pentru fiecare dintre noi

Ca o straina esti, ratacind pe propriul tau drum.
lumea este acum citește mai mult

Poemul de dragoste pentru fiecare dintre noi

Ca o straina esti, ratacind pe propriul tau drum.
lumea este acum o fereastra catre intuneric. lumina,
cat ar fi ea de indepartata, este tot in tine,
adu-o la geam si deschide fereastra, sa pot sa-ti vad ochii!
i-am privit de atatea ori de aproape...

numai asa vei putea sa vezi in lumina lumea
si toti oamenii care stau la geamuri. ochi in ochi, la geamuri...
cu bine! mai mult nu iti scriu, este de ajuns.
pana la urma, ne vom putea privi, asa cred.
si daca vor fi niste zambete si niste ochi plecati,
poti sa consideri ca lumea imi atarna de conturul gurii
si ca ochii mei au inceput sa nu mai poata sprijini
privirea lui Dumnezeu.

lumea imi atarna de conturul gurii, obligandu-ma sa zambesc.
of, ce lume grea! ...
e si ea om

Ajuta-ma noapte!

Ajuta-ma noapte
sa-mi inchid ochii
peste anul acesta
Odihneste-mi talpile
de bubele drumului
Si-ngaduie visului meu
sa citește mai mult

Ajuta-ma noapte!

Ajuta-ma noapte
sa-mi inchid ochii
peste anul acesta
Odihneste-mi talpile
de bubele drumului
Si-ngaduie visului meu
sa intre in piatra
ca o vipera oarba.
Harazeste-mi apoi piatra aceea
drept dulce povara

Vanzatoarea de ninsori

Cum te dezbraci copacii dau in floare
si simt in piept vapaia unui crin
de la citește mai mult

Vanzatoarea de ninsori

Cum te dezbraci copacii dau in floare
si simt in piept vapaia unui crin
de la zapada sufletul se-aprinde oare
cand te privesc si mor cate putin

Si simt in piept vapaia unui crin
si trupul parca-i flacara straina
intre prea mult si iata prea putin
esti noaptea devorata de lumina

Si trupul parca-i flacara straina
de la zapada sufletul se-aprinde oare
si cine pentru cine da lumina
sta noaptea sub aceasta intrebare

Cum te dezbraci copacii dau in floare
de parca i-ar aprinde o ninsoare

A fi poet e o boala, nu este o profesie.

A fi poet e o boala, nu este o profesie.