Tristan si Isolda
Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, intaia oara,
Trupul, ca un destin si ca un scut
Pe trupul meu asternut.
Alba ardeai in calma noastra-adorare,
Din care mainile-mi un nimb ti-au fost incins,
Iar toamna cand pojarul si-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tacuta invalvorare.
Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Alba; toamna, printre lacrime filtrata
Punea-ntre noi a lui Tristan jurata sabie
De inaltare si de puritate.
S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Aud o voce neauzita, Care-mi spune ca nu trebuie sa raman; Vad o mana nevazuta, Care ma cheama departe.
Aud o voce neauzita, Care-mi spune ca nu trebuie sa raman; Vad o mana nevazuta, Care ma cheama departe.
Cum imi bate ceasul
Daca il ascult cu urechea dreapta
Ceasul meu bate clipele vietii mele.
Daca il citește mai mult
Cum imi bate ceasul
Daca il ascult cu urechea dreapta
Ceasul meu bate clipele vietii mele.
Daca il ascult cu urechea stanga
Ceasul meu bate clipele vietii tale.
Daca il ascult cu osul fruntii
Ceasul meu masoara durata universului.
Daca il arunc in apa
Dau inapoi cu un regn si devin copac.
Daca il arunc in foc
Dau inapoi cu doua regnuri si devin piatra.
Daca il arunc in neant
Si il ascult cu memoria mortilor
Dau inapoi cu trei regnuri
Si devin Cuvant.
O spun cu toata franchetea si trebuie sa marturisesc ca experienta mea de poet m-a ajutat foarte mult la intelegerea citește mai mult
O spun cu toata franchetea si trebuie sa marturisesc ca experienta mea de poet m-a ajutat foarte mult la intelegerea poeziei altora. Experienta poetica, ratata sau nu, mi-a servit si imi serveste in continuare pentru intelegerea a ceea ce inseamna poezie in general.
Ma bucur retras
pe o margine de rau
si particip
-fara sa cer explicatii-
la savoarea unui strop de apa
citește mai mult
Ma bucur retras
pe o margine de rau
si particip
-fara sa cer explicatii-
la savoarea unui strop de apa
unde pot tine
tot atat de bine un discurs
precum calendarul satului
anunta pentru maine
patru nasteri
si o rugaciune.
Poetii sunt oamenii care inca mai pot vedea lumea prin ochii de copil.
Poetii sunt oamenii care inca mai pot vedea lumea prin ochii de copil.
Maseaua ariciului
Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o citește mai mult
Maseaua ariciului
Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o seara,
Scos din pepeni de durere,
Pe-o furtuna care tuna,
Din fantana pana-n luna,
O pornisem bietul, vere,
Spre batrana gargarita,
C-o stia de doctorita
Priceputa-n alte cele,
La masele.
Cum era asa bolnav
Unii cred ca foarte grav!
A batut si - cu scandal
Printe paznici si portari
Ce-l trageau de ochelari -
A razbit pana-n spital
Gargarita l-a primit
Cum e demn si cuvenit
Si i-a spus: - Ma rog frumos,
Tepelina da-o jos
Si cum iti spui
Pune-o binisor in cui
Si te-mbraca intr-un halat
Chiar de mine curatat.
Ghem de nervi si de durere,
Chibzuind sa nu dispere,
Stiti ce-i zise pacientul
Gargaritei cu patentul?
- Cum adica, dumneata
Nu pricepi ca haina mea
Nu se poate dezbraca?
Tepelina, nu pricepi
Ca-i din patru mii de tepi,
Toti infipti in pielea mea,
Iar dumneata
Vrei sa-i smulg, sa-i pun in cui
Ca pe-o haina-a nimanui?!
Unu de mi-l tragi din piele
Doare cat vreo cinci masele;
Gargarito, gargareste
De masea ma lecuieste
Ca mi-i mintea cam nauca
De durere si pe duca!
Rogu-te, imi iarta vina
Ca raman cu tepelina
Imbracat! Dar nu se poate
Nici un tep dintr-insa scoate! ...
Nu-mi mai cere,
Ca-i durere
Orice clipa care trece
Pan’ la inima, de rece.
Si-uite-asa,
Ca sa-si scoata o masea,
Trebui ariciu, frate,
Multe aventuri sa poarte
La spitalul cu pricina,
C-a intrat cu tepelina!
Pentru ca iti place totul si totusi nimic
si tu n-aveai voie sa zimbesti caci parul ti-ar fi atins citește mai mult
Pentru ca iti place totul si totusi nimic
si tu n-aveai voie sa zimbesti caci parul ti-ar fi atins stelele
mainile ti-ar fi ajuns mai lungi mai lungi decat cablurile de la metrou
in ranile mele aveai un loc cu totul special te tineam suspendata intinsa pe
peretii captusiti cu postere
fara vreun motiv anume si tu nu strigai niciodata dupa ajutor
imi priveai limfa crescand mai repede ca un fluviu din ochi si din gene
podele de sange inchegat peste noi ca o plaja fara spectatori sau nisip
eu imi desenam in fiecare zi o alta camera ma dezlegam de penele tale albastre
ca sa pot sa respir dar tu reveneai de fiecare data in visele mele
te pastram acolo inchisa in poemele mele triste stransa ermetic intre palme
si te priveam alergandu-mi printre fiecare neuron
cu atata viteza incat nu te prindeam niciodata din urma
in mintea ta era o ceata de un verde inchis retezat din toate obsesiile noastre
din pielea noastra tremurand la cea mai mica atingere straina
as fi vrut.
...poezia e o Ana
ce-asteapta de-un secol
(in ploaie, in vint, in zapada)
sa fie zidita…
Poezia e foc, e citește mai mult
...poezia e o Ana
ce-asteapta de-un secol
(in ploaie, in vint, in zapada)
sa fie zidita…
Poezia e foc, e ispita
e siesta de dupa masa tacerii
coloana (cu discartroza! ) spre infinit
promisiunea Invierii dupa ce ai murit
blestemul incaperii
cu lacate si cu zabrele
cu merii, cu perii
cu firul de trandafir
alunite maligne pe piele
e ofranda si bir…
Arta poetica In fiecare zi urc cate-un vers din Golgota (Poeme infractionale)
Arta poetica In fiecare zi urc cate-un vers din Golgota (Poeme infractionale)
