Intoarcerea:

E alba umbra
Si adanc ma caina
Cu sclavii mei
Din parasitul templu
Si-n umerii rotunzi
Imi cresc citește mai mult

Intoarcerea:

E alba umbra
Si adanc ma caina
Cu sclavii mei
Din parasitul templu
Si-n umerii rotunzi
Imi cresc coloane
De marmora
Ciudata daltuire
Vechii aezi
Mi se trezesc in sange
Si-n ochii mei
Iubirile lui Zeus
Ard zamislind necunoscut
Cuvantul
Din apa sfanta
Unde tristul Charon
Imi tot dezlega luntrea inapoi.

Aud o voce neauzita, Care-mi spune ca nu trebuie sa raman; Vad o mana nevazuta, Care ma cheama departe.

Aud o voce neauzita, Care-mi spune ca nu trebuie sa raman; Vad o mana nevazuta, Care ma cheama departe.

Cum m-am intins de-a lungul unui poem si dorm
pana cand se rupe in mine aerul in greutati mici si citește mai mult

Cum m-am intins de-a lungul unui poem si dorm
pana cand se rupe in mine aerul in greutati mici si vii
stiu cum arata litera pe dinauntru are pumnii stransi
gata sa se lase in voia inimii
nu mor
eu curg din mine toata in interiorul mainilor
inima cu poezia-n gura gata sa se indragosteasca
papusi dichisite la coltul strazii stau de vanzare

fata are talia poeziei
baiatul se saruta cu talia ei

ma invelesc numai in gura cuvantului si sunt altfel
carnea mea dintr-o parte pare o litera
care-mi vrea tot trupul.

Eminescu nu este numai al nostru, ci este cetatean de onoare al universului...Asa cum vantul si apa, lumina si intunericul, citește mai mult

Eminescu nu este numai al nostru, ci este cetatean de onoare al universului...Asa cum vantul si apa, lumina si intunericul, dragostea si ura sunt eterne, tot asa si Eminescu etern fi-va.

Numai doina ne-a rămas

Ştefane Măria Ta
ridică-te nu mai sta

Că ne-au cotropit mârlanii
şi ne sug citește mai mult

Numai doina ne-a rămas

Ştefane Măria Ta
ridică-te nu mai sta

Că ne-au cotropit mârlanii
şi ne sug viaţa şi banii

Noi muncim ei se distrează
Fie noapte sau amiază

Nu le pasă nu le pasă
şi-au făcut din stele casă

Viaţa lor de aur pare
a noastră zace în fiare

Ia-Ţi sabia lui Boldur
şi fă ordine în jur

Ne conduc azi gură-cască
şi ne pradă vai în gaşcă

Istoria-i loz în plic
ne ia viaţa pe nimic

Pe muchie de cuţit
din zori pân-la asfinţit

- Doine de pus la rană

Boncanitul sangelui

Ude inca visele furisate-n iarba
Musuroaie de cartita
Proaspete, proaspete
Aburul indecis al diminetii

Migratoare zapezile citește mai mult

Boncanitul sangelui

Ude inca visele furisate-n iarba
Musuroaie de cartita
Proaspete, proaspete
Aburul indecis al diminetii

Migratoare zapezile in aripi
Si-n floare
In prundisuri privighetorile raului
Risipita campia in triluri
Binefacerea soarelui neinceput

In adancul albastrului
Ciocarlia privirii
Pana la pragul de sus
Al curajului

In padurile inimii boncanitul sangelui.

Sint si aici si-n alta parte
si fericit si trist, si rau si bun,
cum viata-nseamna si putina moarte,
cum citește mai mult

Sint si aici si-n alta parte
si fericit si trist, si rau si bun,
cum viata-nseamna si putina moarte,
cum intelept si cum nebun.

Iau barca si ma urc in cer,
si in pamint, si-n flori, si nicaurea,
cum raza serii intr-un giuvaer
si cum ecoul colindind padurea.

Sa ma astepti pe-acelasi mal
unde-am sa ies mereu din ape,
cum fluxul largului egal,
cum si departe, si aproape.

Cum raza serii

Roza de seara

Roza rozelor
Vestea inducerii timpului
Regasit la marginea zarii.

Ceara de sera
Supusa luminii
Cazand citește mai mult

Roza de seara

Roza rozelor
Vestea inducerii timpului
Regasit la marginea zarii.

Ceara de sera
Supusa luminii
Cazand picatura in inima tarii.

Laurii cauta
Nimbul solstitiului,
Echivalenta zilei de soare.

Durerea muntilor
Pierderea sacra ostasilor,
Ducerii noastre-n viltoare.

Auzi uraganul
Cum canta si spumega
Viata se-ndoaie lovind in himere.

Cere poetul, cere lumina
Si nimbul preface
Sarea din ape.

Poezia este însăși viața. E umbra și lumina și dă omului senzația că trăiește cu planetele lui în cer.

Poezia este însăși viața. E umbra și lumina și dă omului senzația că trăiește cu planetele lui în cer.