S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Poezia este incompatibila cu cea mai minima ingradire dogmatica.
Imensul ei spatiu demonstreaza cat este de insuficient tot ce poate citește mai mult
Poezia este incompatibila cu cea mai minima ingradire dogmatica.
Imensul ei spatiu demonstreaza cat este de insuficient tot ce poate fi imaginat ca forma sau figura.
Sensul ei este "sensul a ceea ce trebuie relevat, sensul miracolului necesar" (Novalis).
Poezia este un avans, un promitator avans, o profetie a gandirii noi si reale.
In jocul magnific de umbre si de lumini al perturbatiunii, verbul isi regaseste functia reala de realizare, omul speriat, bantuit de propriile lui creatii, isi regaseste posibilitatile de interventie si de legatura.
POEZIA este o stiinta a actiunii.
Tehnicile ei isi au locul firesc langa marile tehnici ale actiunii.
Legaturile pe care ea le asigura sunt de natura magica: gratie ei, oamenii isi regasesc contactul; dar acest contact este asemeni focului, asemeni panicii, asemeni iubirii, asemeni apei, asemeni revoltei, asemeni mortii care ne primeste sangele.
Graul a-ncoltit in araturile
de asta toamna
Painea e pe masa dulce
Vacile pe campul verde
Casa mea din marginea citește mai mult
Graul a-ncoltit in araturile
de asta toamna
Painea e pe masa dulce
Vacile pe campul verde
Casa mea din marginea padurii
Cand soarele-si desarta umbra prafuita
Atingand cu mintea mea piciorul
alb al fiintei tale ochii sunt
nedeslusiti pe zare
Se intinde cainele dorintei la picioare
si ma roaga
Cantec biruitor pe vale
Binefacerea racorii umple campul
cu-acest verde trecator.
Sigur maine moarte pe paine pe cand altadata ce felie de fata Ia catrenul, neamule!
Sigur maine moarte pe paine pe cand altadata ce felie de fata Ia catrenul, neamule!
Ochelari roz postum
Cine de-a baba-oarba
cu destinul meu se joaca
parjolind cu lacrimi iarba
carui foc seman la citește mai mult
Ochelari roz postum
Cine de-a baba-oarba
cu destinul meu se joaca
parjolind cu lacrimi iarba
carui foc seman la moaca
Cu destinul meu se joaca
cel urat ori cel frumos
cine-mi pune stele-n troaca
firmamentul pres pe jos
Cel urat ori ce frumos
parjolind cu lacrimi iarba
ochii mei sunt sus ori jos
cine de-a baba-oarba
Cu destinul meu se joaca
lasandu-mi moartea saraca
Cezeisme, 2008
Ars poetica Nu mai pot scrie Decat un singur cuvant: Liniste!
Ars poetica Nu mai pot scrie Decat un singur cuvant: Liniste!
...pe mine ma asteapta asadar
insecta colorata psihedelic
a carei forma aminteste bombardierele triunghiulare
insecta-poet care ma priveste cu un citește mai mult
...pe mine ma asteapta asadar
insecta colorata psihedelic
a carei forma aminteste bombardierele triunghiulare
insecta-poet care ma priveste cu un ochi de un verde-albastru intens
incremenita pe un fruct de zmeura necopt
ea exemplarul ultim al unei faune de multa vreme disparuta
insecta-poet proaspat sosita ca sa asiste la dementa
pieire prin multiplicare tragica
si eu sunt sigur ca ma recunoaste
inca de pe atunci.
Toate cartile sus
Panzele
corabiei mele
Poezia
Nu
incap
In
buzunarele destinului
meu
Si-atunci
le
citește mai mult
Toate cartile sus
Panzele
corabiei mele
Poezia
Nu
incap
In
buzunarele destinului
meu
Si-atunci
le
tin
Pe
rafturile
bibliotecii
Uneori
insa
se
umfla
Si-mi
transforma
odaia
Intr-un
discutabil
balon
de
sapun
Imn:
Slavite, fie
Pe veci,
Tainuitele,
Nestiutele,
Cautatele - jocuri ciudate
Ale varstei mele dintai...
Fie slavite,
De toti,
citește mai mult
Imn:
Slavite, fie
Pe veci,
Tainuitele,
Nestiutele,
Cautatele - jocuri ciudate
Ale varstei mele dintai...
Fie slavite,
De toti,
Fecioarele -
Zile si nopti,
Iubitele -
Drumuri si porti,
Descantecele -
Imnuri pentru vii, pentru morti,
Dar, peste toate, fie slavit
Jocul de gand, nebiruit,
Si, timpul nostru, copil.
Poem
Nu am nici o putere
si aproape nici forte nu mai am.
Traiesc. Simt asta. Privesc in jur
citește mai mult
Poem
Nu am nici o putere
si aproape nici forte nu mai am.
Traiesc. Simt asta. Privesc in jur
si aud gandul bolborosind.
Deschid gura sa vorbesc dar o
inchid repede de teama
sa nu casc.
Mi-e teama ca nu am sa mai pot
inchide gura niciodata. Tac.
Rotesc in gand inceputuri de gand.
Urmarea e intotdeauna prea lunga - o
adevarata istorie.
Nu las cuvintele sa (se) faca istorie.
Ele sant de trait pentru mine.
Numai timpul se poate trai,
nu si istoria. Istoria este o fiinta
ea insasi, cu viata ei proprie.
O fiinta numai in sine.
Numai timpu-i al nostru.
Traiesc. Simt asta. Vag, vag
de tot, dar simt.
