Poemul nelinistii mele

Poezia pe care-o scriu azi
miine va muri.
Se ridica pe picioarele tremurinde
ale cuvintelor,
imi citește mai mult

Poemul nelinistii mele

Poezia pe care-o scriu azi
miine va muri.
Se ridica pe picioarele tremurinde
ale cuvintelor,
imi ia privirea si pulsul,
ca o vietate ce traieste
in alt secol
- mai inalt,
nenascut -
si se inalta sus, tot mai sus,
de pe umerii mei in care si-a infipt
ghearele sensului.
Pipai, cit pot, cu degetele ei
neantul.
Cine invinge?
Si cine-i invinsul?

Calma, obiectiva, solara, lirica erotica a lui Cosbuc vine din aceeasi lume de sentimente puternice, traite cu intensitate, a satului. citește mai mult

Calma, obiectiva, solara, lirica erotica a lui Cosbuc vine din aceeasi lume de sentimente puternice, traite cu intensitate, a satului. Poetul o cunoaste bine: personajele i-au fost familiare inca din copilarie. Dragostea este deci atributul nedespartit al tineretii, de aceea harjoana, joaca ei, da poeziei lui Cosbuc cea mai bogata substanta. Miscarile sufletului nu sunt prea multe, oamenii satului sunt adanci si simpli, gesturile lor traditional previzibile, anecdotica nu prea variata. Dupa trezirea unui anumit presentiment adolescentin al iubirii- La oglinda, incepe cautarea. Fata il cauta pe flacau, flacaul alearga dupa fata: Rea de plata, Suptirica din vecini, La parau, Scara si totul se petrece intr-un adevar, intr-o luminozitate rara. O unda de senzualitate curata, invaluita in decenta si gluma, respira toata poezia de dragoste, al carei eroi sunt frumosi si senini si simpli ca niste fapturi ale antichitatii clasice, ca niste pastori din opera lui Longos. Jocul dragostei este un fel de rit natural, indeplinit cu o sagalnica participare si rezerva de catre fete si flacai. Si Cosbuc construieste in poezia lui fragmente ca de frize alexandrine, cu incantatoare basoreliefuri de viata taraneasca. Si nimic nu e fortat, si nimic nu e schimbat. Selectia a operat bine, eficient, episoadele bucuriei in dragoste sunt rotunjite si pline.

Copacii plansi:

Dupa atatea ambitii ne ajunse seara
Si totusi clopotul mai bate inganandu-se
De n-ar fi fost atatea citește mai mult

Copacii plansi:

Dupa atatea ambitii ne ajunse seara
Si totusi clopotul mai bate inganandu-se
De n-ar fi fost atatea amintiri
Sa ma cutremure
Copacul slab plangandu-se de toamna
Si frunzele-nrosite ca o tuse
Eu alergam atat de fericit la rau
Sa-l vad cum vine tulbure
In munti sa-mi fie numele am vrut
Dar iata seara cum se lasa
Ma simt atat de bine parasit
Aproape ca voi plange

Primul scop al poeziei este acela de a spune adevarul, sa inveti cum sa spui adevarul, sa descoperi ceea ce citește mai mult

Primul scop al poeziei este acela de a spune adevarul, sa inveti cum sa spui adevarul, sa descoperi ceea ce simti si gandesti cu adevarat.

Eu care misc in toamna aceasta apa fumurie,
De o vointa oarba adus si-ntunecat
La paznicul de lacuri noaptea sub citește mai mult

Eu care misc in toamna aceasta apa fumurie,
De o vointa oarba adus si-ntunecat
La paznicul de lacuri noaptea sub fereastra,
Visez o flacara la gura pustii de vanat.
Afara viscolu-mi smuceste din pripoane barca,
Pazeste-o, Doamne, rastignita de pamant,
Sa se trezeasca dimineata si sa plece
Copilul ros pe care-l port in gand.
Incolo nu mai are importanta
Deliru-acesta instelat venind,
Eu voi muri in pata de lumina
Pe care-o lasa luna rasarind.

Adaos

A cazut o frunza-n calea ta
Ratacind pe-a vantului aripa.
Ai zarit-o si-n aceeasi clipa
Ai strivit-o calcand peste ea.
citește mai mult

A cazut o frunza-n calea ta
Ratacind pe-a vantului aripa.
Ai zarit-o si-n aceeasi clipa
Ai strivit-o calcand peste ea.
N-avea grai sa strige in urma ta,
Nici puteri sa spuna cat o doare
Si-a ramas pierduta in carare,
Ploi si vanturi trecut-au peste ea.
Statea lipita de pamant si se intreba
Ce ar face daca vantul ar lua-o
Si-o clipa in palma ta ar aseza-o
Dar a ramas acolo undeva.

A cazut o frunza-n calea ta
Si cine stie cate or sa mai cada
Dar n-ai sa stii nicicand
Si nu-ti va da prin gand
Ca prima frunza ce-a cazut in drumul tau
Am fost eu.

Poezia e o...goanga care merge prin creierul omului. La un moment dat, ea se opreste pe o circumvolutiune si incepe citește mai mult

Poezia e o...goanga care merge prin creierul omului. La un moment dat, ea se opreste pe o circumvolutiune si incepe sa-l gadile pe posesor. Si, in loc sa se scarpine, omul se pune si scrie. La unii, goangele sunt mai mari - de aia exista poeti mari. Pe unii ii racaie tot timpul -aceia sunt grafomanii. La altii, goangele sunt lenese, goangele Raiului, caci lenea din Eden vine - astia scriu putin. Eu am o goanga lenesa. Dar sper ca si mare… Oricum, nu o sa ma operez niciodata pe creier ca sa vad cat de mare e gandacul! Daca nu se vede pe hartie, asta e ghinionul lui, al gandacului.

Va ploua pana joi

Sunt o casa fara ferestre. Soarele
nu apune niciodata aici
luna nu isi plimba insemnata citește mai mult

Va ploua pana joi

Sunt o casa fara ferestre. Soarele
nu apune niciodata aici
luna nu isi plimba insemnata ei melancolie
pe rafturile unde astept. Nicio femeie
nu canta in mine
parul ei lung nu matura podelele unde scriu
talpile mele merg pe injuraturile unuia
care urca de jos. Sus nu aud.
Cand voi termina ce am de spus
va fi seara.
Cel mai urat cuvant din lume va inflori
in inima obscura a ratiunii vrajite
de amour propre.
Un nebun va canta pedant Miserere. Va ploua
pana joi.

Poetul este o ciocarlie care sta in intuneric si canta pentru a-si inveseli propria singuratate cu sunete dulci.

Poetul este o ciocarlie care sta in intuneric si canta pentru a-si inveseli propria singuratate cu sunete dulci.