Obsesiile scriitorului sunt, cred, coincidente care pot fi explicate prin hazard. Noi, poetii, ne servim de anumite evenimente, intamplari, fapte cotidiene intr-o maniera alegorica, pentru a da in final o interpretare imagistica a ceea ce ne preocupa pana la obsesie, pana la epuizarea subconstienta a subiectului.
S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Poezia contemporana e pe punctul de a spulbera toate superstitiile stilistice.
Poezia contemporana e pe punctul de a spulbera toate superstitiile stilistice.
Maseaua ariciului
Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o citește mai mult
Maseaua ariciului
Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o seara,
Scos din pepeni de durere,
Pe-o furtuna care tuna,
Din fantana pana-n luna,
O pornisem bietul, vere,
Spre batrana gargarita,
C-o stia de doctorita
Priceputa-n alte cele,
La masele.
Cum era asa bolnav
Unii cred ca foarte grav!
A batut si - cu scandal
Printe paznici si portari
Ce-l trageau de ochelari -
A razbit pana-n spital
Gargarita l-a primit
Cum e demn si cuvenit
Si i-a spus: - Ma rog frumos,
Tepelina da-o jos
Si cum iti spui
Pune-o binisor in cui
Si te-mbraca intr-un halat
Chiar de mine curatat.
Ghem de nervi si de durere,
Chibzuind sa nu dispere,
Stiti ce-i zise pacientul
Gargaritei cu patentul?
- Cum adica, dumneata
Nu pricepi ca haina mea
Nu se poate dezbraca?
Tepelina, nu pricepi
Ca-i din patru mii de tepi,
Toti infipti in pielea mea,
Iar dumneata
Vrei sa-i smulg, sa-i pun in cui
Ca pe-o haina-a nimanui?!
Unu de mi-l tragi din piele
Doare cat vreo cinci masele;
Gargarito, gargareste
De masea ma lecuieste
Ca mi-i mintea cam nauca
De durere si pe duca!
Rogu-te, imi iarta vina
Ca raman cu tepelina
Imbracat! Dar nu se poate
Nici un tep dintr-insa scoate! ...
Nu-mi mai cere,
Ca-i durere
Orice clipa care trece
Pan’ la inima, de rece.
Si-uite-asa,
Ca sa-si scoata o masea,
Trebui ariciu, frate,
Multe aventuri sa poarte
La spitalul cu pricina,
C-a intrat cu tepelina!
Tei infloriti Ma simt iluminat pina-n ultima singuratate sint sfint de toata floarea de pe pamint Poezii, 1979
Tei infloriti Ma simt iluminat pina-n ultima singuratate sint sfint de toata floarea de pe pamint Poezii, 1979
Si-acum poftiti In gradina cu nervii infloriti Universuri paralele
Si-acum poftiti In gradina cu nervii infloriti Universuri paralele
Eminescu nu este numai al nostru, ci este cetatean de onoare al universului...Asa cum vantul si apa, lumina si intunericul, citește mai mult
Eminescu nu este numai al nostru, ci este cetatean de onoare al universului...Asa cum vantul si apa, lumina si intunericul, dragostea si ura sunt eterne, tot asa si Eminescu etern fi-va.
Reintoarcerea
teritoriile noptii-s poate singurele adevarate
caci doar in zone crepusculare
mai freamata si azi
explozia lui dumnezeu in citește mai mult
Reintoarcerea
teritoriile noptii-s poate singurele adevarate
caci doar in zone crepusculare
mai freamata si azi
explozia lui dumnezeu in suflete
cum pare sa fi inceput totul.
si doar anevoie imi amintesc
ca pe atunci, un copil ne-a improscat
cu o apa, ai carei stropi inca nu ne-au ajuns.
afara batea vantul. ploua.
si-am zarit deodata o fetita
in fata ferestrelor casei scarilor
urmarind din ochi o prietena
ce urca treptele in urma tatalui ei.
a ridicat incet manuta a ramas bun
nemiscata, insa cealalta nu s-a intors.
si ea a ramas asa - cu mana-i mica
inaltata. palpitand ca o vietate ranita
traind pesemne, pentru prima oara
prin sticla umeda dintr-o casa a scarilor
instrainarea din jur. singuratatea.
apoi, s-a indepartat incet, impovarata
carand in spate ghiozdanul
aproape cat ea de mare.
si dintr-odata a zbughit-o
de parca ar fi uitat
brusc, totul.
In fata zapezii
Treci limpezindu-te-n pimanturi mult intarziata,
Ramasa dintr-o zi de toamna si asteptata-n vremea ceea
Peste campia citește mai mult
In fata zapezii
Treci limpezindu-te-n pimanturi mult intarziata,
Ramasa dintr-o zi de toamna si asteptata-n vremea ceea
Peste campia ca o tabla de diamant si ciocolata,
Pe care cobora spre ziua si se-nalta-n amurg scanteia.
Sa-ntarzie doar prospetimea hotarelor in nesfarsite
Si plopii-albastri, trasi de doua peneluri langa drumul tarii,
Cand peste varful lor va trece cu fluieratul ei subtire,
Intoarsa, mierla primaverii ce nu ne poate da uitarii.
Destin Atat imi agravez nasterea putin cate putin. Universuri paralele
Destin Atat imi agravez nasterea putin cate putin. Universuri paralele
Poezia este incompatibila cu cea mai minima ingradire dogmatica.
Imensul ei spatiu demonstreaza cat este de insuficient tot ce poate citește mai mult
Poezia este incompatibila cu cea mai minima ingradire dogmatica.
Imensul ei spatiu demonstreaza cat este de insuficient tot ce poate fi imaginat ca forma sau figura.
Sensul ei este "sensul a ceea ce trebuie relevat, sensul miracolului necesar" (Novalis).
Poezia este un avans, un promitator avans, o profetie a gandirii noi si reale.
In jocul magnific de umbre si de lumini al perturbatiunii, verbul isi regaseste functia reala de realizare, omul speriat, bantuit de propriile lui creatii, isi regaseste posibilitatile de interventie si de legatura.
POEZIA este o stiinta a actiunii.
Tehnicile ei isi au locul firesc langa marile tehnici ale actiunii.
Legaturile pe care ea le asigura sunt de natura magica: gratie ei, oamenii isi regasesc contactul; dar acest contact este asemeni focului, asemeni panicii, asemeni iubirii, asemeni apei, asemeni revoltei, asemeni mortii care ne primeste sangele.
