Proba Everestului Ce-o mai fi Doamne spun si asta sa-ti atingi sufletul cu teasta Distihuri rebele

Proba Everestului Ce-o mai fi Doamne spun si asta sa-ti atingi sufletul cu teasta Distihuri rebele

Tacere-n doi

Ce poezie frumoasa esti iubito
te-as invata pe dinafara
dar ma incurc mereu la sani
cuvintele au citește mai mult

Tacere-n doi

Ce poezie frumoasa esti iubito
te-as invata pe dinafara
dar ma incurc mereu la sani
cuvintele au muguri pe la tara

Ti-as invata pe dinafara
si parul si gatul si buricul
si incotro nemaiavand de primavara
as recunoaste c-am descoperit nimicul

Ce poezie frumoasa esti iubito
si eu ce norocos am fost
cand tacerea am zdrobit-o
si-am priceput ca toate au un rost

Si aia si aceasta si aceea
ce chestie perfecta e femeia

Et in Arcadia…

Un rau se subtiaza la izvor
Si ploile de vara nu-l ajuta
Bauta-i apa veche de-un citește mai mult

Et in Arcadia…

Un rau se subtiaza la izvor
Si ploile de vara nu-l ajuta
Bauta-i apa veche de-un cocor
Din limpezimea zarii, necazuta

Si-un strop ca de mercur, uscatul ram
si-o raza intre ele ca o spada.
Eram acolo-n cranguri, nu eram?
Dar care ochi ar fi putut sa vada

Durandu-l nemplinirile mereu
Cand pleoapa grea de piatra se preschimba
Si cand, din umbra, duhul unui zeu
Ma blestema intr-o straina limba.

Treptele luminii, Iasi, 1970

Ce pofta am sa fie nemuritor
si Doamne nu-s decat doar trist
hai viata-mi striga hai da-i zor
si n-am citește mai mult

Ce pofta am sa fie nemuritor
si Doamne nu-s decat doar trist
hai viata-mi striga hai da-i zor
si n-am ce face si exist

Si Doamne nu-s decat doar trist
poet cu stele reci in oase
revendic ca pedeapsa ca exist
iubirile femeilor frumoase

Poet cu stele reci in oase
hai moartea-mi striga hai dai zor
ce-ti trebuie femei frumoase
cand naiba sa te ia esti muritor

O Doamne nu-s decat doar trist
imi revendic steaua deci exist

Colind strazile inguste, privesc indelung oamenii,
siluetele lor subtiate prin care poti infige o lama
fara sa curga sange,
castelele citește mai mult

Colind strazile inguste, privesc indelung oamenii,
siluetele lor subtiate prin care poti infige o lama
fara sa curga sange,
castelele pe-o rana prinse in plase de paianjen celeste
si muzeele adapostite in castele dezlipite din poveste
si lipite ca niste abtibilduri pe zambete,
pe flash-urile turistilor, pe zarva pasilor pierduti pe dalele roase,
miros de petrosin si analcid, de amoniac din latrinele
miilor de vizitatori care inabusa intrarile si ingrasa oglinzile
cu zigzagul lor de plastilina, printre atipirile oamenilor de ordine,
printre tufisurile plutind pe volute baroce si cristalul trompetelor,
in alcovurile violei da gamba.
Colind strazile inguste, privesc indelung oamenii. Ma pierd prin campii si pe dealuri,
ma afund in ceata erei eroice, printre steme pentru totdeauna apuse
rupte din trupul infrigurat de puritate.
Figuri de crai se pierd peste coamele orizontului,
se duc si imi apar mai rascolitor in vis,
in tristetea ingrosata ca vinul vechi in ochii deschisi,
indelung sangerandu-mi in creier.

Indelung

Cercul

La sfirsitul jocului,
ramine intotdeauna o piesa in plus
(ca un dinte de lapte in palma copilului! )
citește mai mult

Cercul

La sfirsitul jocului,
ramine intotdeauna o piesa in plus
(ca un dinte de lapte in palma copilului! )
Astfel, nu te poti lasa niciodata
definitiv invins. Esti silit
sa o iei mereu de la capat
cum soarele rasare in fiecare dimineata
pentru a ascunde pacatele noptii.
E liniste. Doar moartea
chibiteaza pe margine,
dornica sa intre si ea. O ignori.
De cite ori i-ai cedat locul, s-a dovedit
un adversar previzibil. Transparent.
Muti haotic. Incalci regulile. Degeaba!
Jocul continua in afara ta,
hranindu-se din propria-i voluptate.
Stai pe tusa. Uitat.
Pina la sfirsit, cind vei simti in palma
piesa cu care trebuie - iar -
sa incepi…

Eu care misc in toamna aceasta apa fumurie,
De o vointa oarba adus si-ntunecat
La paznicul de lacuri noaptea sub citește mai mult

Eu care misc in toamna aceasta apa fumurie,
De o vointa oarba adus si-ntunecat
La paznicul de lacuri noaptea sub fereastra,
Visez o flacara la gura pustii de vanat.
Afara viscolu-mi smuceste din pripoane barca,
Pazeste-o, Doamne, rastignita de pamant,
Sa se trezeasca dimineata si sa plece
Copilul ros pe care-l port in gand.
Incolo nu mai are importanta
Deliru-acesta instelat venind,
Eu voi muri in pata de lumina
Pe care-o lasa luna rasarind.

Adaos

Pentru ca iti place totul si totusi nimic

si tu n-aveai voie sa zimbesti caci parul ti-ar fi atins citește mai mult

Pentru ca iti place totul si totusi nimic

si tu n-aveai voie sa zimbesti caci parul ti-ar fi atins stelele
mainile ti-ar fi ajuns mai lungi mai lungi decat cablurile de la metrou
in ranile mele aveai un loc cu totul special te tineam suspendata intinsa pe
peretii captusiti cu postere
fara vreun motiv anume si tu nu strigai niciodata dupa ajutor
imi priveai limfa crescand mai repede ca un fluviu din ochi si din gene
podele de sange inchegat peste noi ca o plaja fara spectatori sau nisip
eu imi desenam in fiecare zi o alta camera ma dezlegam de penele tale albastre
ca sa pot sa respir dar tu reveneai de fiecare data in visele mele
te pastram acolo inchisa in poemele mele triste stransa ermetic intre palme
si te priveam alergandu-mi printre fiecare neuron
cu atata viteza incat nu te prindeam niciodata din urma
in mintea ta era o ceata de un verde inchis retezat din toate obsesiile noastre
din pielea noastra tremurand la cea mai mica atingere straina
as fi vrut.

Si uite-asa am rontait un vers de paine arsa.

Si uite-asa am rontait un vers de paine arsa.