Maseaua ariciului

Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o citește mai mult

Maseaua ariciului

Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o seara,
Scos din pepeni de durere,
Pe-o furtuna care tuna,
Din fantana pana-n luna,
O pornisem bietul, vere,
Spre batrana gargarita,
C-o stia de doctorita
Priceputa-n alte cele,
La masele.

Cum era asa bolnav
Unii cred ca foarte grav!
A batut si - cu scandal
Printe paznici si portari
Ce-l trageau de ochelari -
A razbit pana-n spital

Gargarita l-a primit
Cum e demn si cuvenit
Si i-a spus: - Ma rog frumos,
Tepelina da-o jos
Si cum iti spui
Pune-o binisor in cui
Si te-mbraca intr-un halat
Chiar de mine curatat.

Ghem de nervi si de durere,
Chibzuind sa nu dispere,
Stiti ce-i zise pacientul
Gargaritei cu patentul?
- Cum adica, dumneata
Nu pricepi ca haina mea
Nu se poate dezbraca?
Tepelina, nu pricepi
Ca-i din patru mii de tepi,
Toti infipti in pielea mea,
Iar dumneata
Vrei sa-i smulg, sa-i pun in cui
Ca pe-o haina-a nimanui?!
Unu de mi-l tragi din piele
Doare cat vreo cinci masele;
Gargarito, gargareste
De masea ma lecuieste
Ca mi-i mintea cam nauca
De durere si pe duca!
Rogu-te, imi iarta vina
Ca raman cu tepelina
Imbracat! Dar nu se poate
Nici un tep dintr-insa scoate! ...
Nu-mi mai cere,
Ca-i durere
Orice clipa care trece
Pan’ la inima, de rece.

Si-uite-asa,
Ca sa-si scoata o masea,
Trebui ariciu, frate,
Multe aventuri sa poarte
La spitalul cu pricina,
C-a intrat cu tepelina!

A cazut o frunza-n calea ta
Ratacind pe-a vantului aripa.
Ai zarit-o si-n aceeasi clipa
Ai strivit-o calcand peste ea.
citește mai mult

A cazut o frunza-n calea ta
Ratacind pe-a vantului aripa.
Ai zarit-o si-n aceeasi clipa
Ai strivit-o calcand peste ea.
N-avea grai sa strige in urma ta,
Nici puteri sa spuna cat o doare
Si-a ramas pierduta in carare,
Ploi si vanturi trecut-au peste ea.
Statea lipita de pamant si se intreba
Ce ar face daca vantul ar lua-o
Si-o clipa in palma ta ar aseza-o
Dar a ramas acolo undeva.

A cazut o frunza-n calea ta
Si cine stie cate or sa mai cada
Dar n-ai sa stii nicicand
Si nu-ti va da prin gand
Ca prima frunza ce-a cazut in drumul tau
Am fost eu.

O bucurie vie fara casa
tot dau sa prind si ea se ineaca
fara de drum in nici o parte
citește mai mult

O bucurie vie fara casa
tot dau sa prind si ea se ineaca
fara de drum in nici o parte
o bucurie vie fara casa
tot dau sa cint si ea imi scapa
de mine-ndestulata ca-ntr-o moarte
alienata si pura.

Bruma de poezie care, de bine, de rau, invaluie acest pamint emana din toamna vesnica a creatorului si dintr-un cer citește mai mult

Bruma de poezie care, de bine, de rau, invaluie acest pamint emana din toamna vesnica a creatorului si dintr-un cer necopt pentru a-si scutura stelele.

Sunt o fabrica de poezie si nimeni nu va fi dat vreodata afara, chiar daca Dumnezeu mai face pe seful.

Sunt o fabrica de poezie si nimeni nu va fi dat vreodata afara, chiar daca Dumnezeu mai face pe seful.

Floare de lumina

Cu scrisul am intrerupt tacerea,

sa ma iubesti
precum iubeste noaptea
lumina unei stele cazind.
citește mai mult

Floare de lumina

Cu scrisul am intrerupt tacerea,

sa ma iubesti
precum iubeste noaptea
lumina unei stele cazind.

eu m-am ascuns
de frumusetea Ta,
uitarea si teama
mi le-am luat de mormint.

iti mai aduci aminte de mine
cum iti priveam ochiul
in livada cu piersici,
cum dincolo de ochiul Tau
vedeam soldatii aceia
care trageau mirati in mine?

gaseste-ma in cele create
de cuvintul Tau!

Tu esti frumos, Doamne,
precum o lacrima
care asteapta sa cada,
tremurind deasupra lumii
pe care o vad atit de mult ca fiind a mea.

Fata de ceara: Ce rost sa aiba Floare de nalba, Luna cea alba... Frunza de-arama. Baga de seama Cum se citește mai mult

Fata de ceara: Ce rost sa aiba Floare de nalba, Luna cea alba... Frunza de-arama. Baga de seama Cum se destrama... Cum se pogoara fata de ceara. Ultima oara.

Un varsator de ceara ca mester iscusit
A nimerit odata un chip desavarsit.
Delicatetea, parul si zambitoarea fata
Ii da citește mai mult

Un varsator de ceara ca mester iscusit
A nimerit odata un chip desavarsit.
Delicatetea, parul si zambitoarea fata
Ii da infatosarei un aer de viata,
Dar din nenorocire el chipul a lasat
Pe langa foc la care a fost si prelucrat.
Nu este de mirare ca statuia de ceara,
S-a risipit indata aproape stand de para.
De ai facut un lucru si vrei ca sa-l pastrezi
Pentru viitorie, apoi sa departezi
Tot raul de-nainte-i si orice-mpiedicare,
Caci altfel este numai zadarnica lucrare.

Eminescu a fost un Fat-Frumos al unor mari principii si idealuri, ivit direct din povestile si basmele noastre. El s-a citește mai mult

Eminescu a fost un Fat-Frumos al unor mari principii si idealuri, ivit direct din povestile si basmele noastre. El s-a intrupat din lumea satului autohton, din murmurul izvoarelor si din freamatul codrilor, din mireasma florilor de tei, din farmecul inefabil al doinei si folclorului romanesc. Cartea lui de identitate si legitimare au constituit-o indelungata istorie si nobletea sufleteasca a stirpei sale ancestrale. Nimeni n-a cunoscut mai bine ca el scrierile de capatai ale neamului - cronicile batrane si intelepte -, creatia literara a tuturor celor dinaintea sa, care au durat acel minunat fagure de miere al rostirii romanesti.