Tristan si Isolda

Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, intaia oara,
Trupul, ca un destin si citește mai mult

Tristan si Isolda

Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, intaia oara,
Trupul, ca un destin si ca un scut
Pe trupul meu asternut.

Alba ardeai in calma noastra-adorare,
Din care mainile-mi un nimb ti-au fost incins,
Iar toamna cand pojarul si-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tacuta invalvorare.

Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Alba; toamna, printre lacrime filtrata
Punea-ntre noi a lui Tristan jurata sabie
De inaltare si de puritate.

ziua se apasa pe asfalt

inauntrul bratelor mele
nu e decit iubire

acum pot spune asta
inauntrul bratelor citește mai mult

ziua se apasa pe asfalt

inauntrul bratelor mele
nu e decit iubire

acum pot spune asta
inauntrul bratelor mele
nu e decit iubire

inauntrul iubirii dinauntrul bratelor mele
e tot ce vad
in timp ce stau aici
in timp ce un mic paianjen
isi tese frumoasa pinza
lipind-o de pleoapele mele

Exista o poezie a lucrurilor care plac, fara sa ne spuna nimic.

Exista o poezie a lucrurilor care plac, fara sa ne spuna nimic.

Sarutul poeziei

Decat un potop de cuvinte,
mai bine sadeam o padure.

Crestea umbra tot mai trufasa,
incat citește mai mult

Sarutul poeziei

Decat un potop de cuvinte,
mai bine sadeam o padure.

Crestea umbra tot mai trufasa,
incat soarele se putea culca
in pat de umbre.

Strang in palma un miez
de idee cruda.

Astept sa se coaca fragii
din padurea copilariei,
sa-mi fragezeasca limba
aroma carnii unui fruct
adevarat.

Gustul poeziei poate fi tot atat de dulce
ca roadele crangului,
daca ea te-a sarutat o data
si ti-a intrat in inima
ca lumina-ntr-o casa.

Numai doina ne-a rămas

Ştefane Măria Ta
ridică-te nu mai sta

Că ne-au cotropit mârlanii
şi ne sug citește mai mult

Numai doina ne-a rămas

Ştefane Măria Ta
ridică-te nu mai sta

Că ne-au cotropit mârlanii
şi ne sug viaţa şi banii

Noi muncim ei se distrează
Fie noapte sau amiază

Nu le pasă nu le pasă
şi-au făcut din stele casă

Viaţa lor de aur pare
a noastră zace în fiare

Ia-Ţi sabia lui Boldur
şi fă ordine în jur

Ne conduc azi gură-cască
şi ne pradă vai în gaşcă

Istoria-i loz în plic
ne ia viaţa pe nimic

Pe muchie de cuţit
din zori pân-la asfinţit

- Doine de pus la rană

Asteptandu-te
am devenit adapost cald
pantec transparent din carne si menta roz

te-astept cu pupilele cascate
cu departarea asta citește mai mult

Asteptandu-te
am devenit adapost cald
pantec transparent din carne si menta roz

te-astept cu pupilele cascate
cu departarea asta crescuta la san hranita cu laptele copiilor mei...
dezlipite, pleoapele au devenit o fasa umeda
cu care infasor venirea ta. nu vreau nu vreau nu vreau sa vii
vreau sa te gasesc inauntrul asteptarii
acolo unde camera loveste in marginile ei
in mine.

apocrifa

nu
intre noi n-au fost arse toate puntile
mai e si arborele dragon
cel care si-a aruncat radacinile citește mai mult

apocrifa

nu
intre noi n-au fost arse toate puntile
mai e si arborele dragon
cel care si-a aruncat radacinile peste prapastie
dar mai e si iluzia mea
ca pot trece peste orice
si o sa ajung pe celalalt mal
fie prin hatisul aerian al lianelor
fie si pe un pod de ceata
arcuit peste spaime
dar tu vei fi plecata pe o insula
si eu voi strabate iarasi Oceanul
inot ca si alta data cand
tu te-ai mutat intr-o stea
si ma vei arunca din nou in adancul Spatiului
sa te caut
dar tu te vei fi ascuns intr-o galaxie
care nu figureaza pe nici-o harta a cerului
si pentru ca
intre noi nu au fost arse toate puntile
eu te voi cauta mereu
si aproape ca te descopar
pentru ca am inteles in sfarsit ca trebuie sa te gasesc
peste ceea ce ne desparte
cand plutesti prin vazduh cu noaptea in par
sau cand esti culcata alaturi
apocrifa si pagana
in patul meu

Doliu la mahala in grand

Pezneste inima-n stejari de-atata
viata,
ne sorcoveste promoroaca din
desise,
alearga arborii de fum, citește mai mult

Doliu la mahala in grand

Pezneste inima-n stejari de-atata
viata,
ne sorcoveste promoroaca din
desise,
alearga arborii de fum, pe coperise,
la ziua pomii s-au inmanusat in
ghiata.

Pe pieptul ei rapus de doruri si de
vata
Unde-au dormit de frig perne si
boale,
Se razima un ucenic pe mana-i
moale,
Sa-si amorteasca razvratirea langa
fata.

Carmen Miserabile

Poezia e ca aureola unei stele, creste, cand e privita prin prisma unei lacrimi.

Poezia e ca aureola unei stele, creste, cand e privita prin prisma unei lacrimi.