Poezia reprezinta ganduri care rasufla si cuvinte care ard.

Poezia reprezinta ganduri care rasufla si cuvinte care ard.

Poezia aceasta stea polara a iubirii

Poezia aceasta stea polara a iubirii

Asteptare

Doi porumbei isi soptesc dragostea
Pe dulapul cu carti din balcon.
Si-au facut cuib discret,
Seamana intr-un fel
citește mai mult

Asteptare

Doi porumbei isi soptesc dragostea
Pe dulapul cu carti din balcon.
Si-au facut cuib discret,
Seamana intr-un fel
Cu odaia mea.
Povestea lor de iubire
N-o cert, n-o fugaresc,
Dureaza de cateva nopti.
Astept sa vad, nu peste mult,
Pui plapand,
Sa-ti urez bun venit
In lume.

Acest poet a primit aripi, ce sublim bazaie.

Acest poet a primit aripi, ce sublim bazaie.

Daca poezia nu ar fi in mintea si in sufletul meu, probabil as cauta-o mereu.... pe drumuri obscure!

Daca poezia nu ar fi in mintea si in sufletul meu, probabil as cauta-o mereu.... pe drumuri obscure!

Odihna taurului

satul
sta taurul
in mijlocul campiei galbene
de parca din senin un fulger
l- a carbonizat

citește mai mult

Odihna taurului

satul
sta taurul
in mijlocul campiei galbene
de parca din senin un fulger
l- a carbonizat

e negru de putere
mai viu sun crusta deasa
stralucitor acoperita de sudoare
si-n linistea si arsita amiezii
se- aude cum se coace- n el samanta.

Epigrama, o zicala scurta, incisiva, in proza sau versuri, adeseori caracterizata de aciditate sau asprime si cateodata de intelepciune.

Epigrama, o zicala scurta, incisiva, in proza sau versuri, adeseori caracterizata de aciditate sau asprime si cateodata de intelepciune.

Verde codre si tufos,
Mult cu umbra racoros,
Vara cit esti de frumos,
Toamna, putred, singerate,
A tale frunze uscate,
citește mai mult

Verde codre si tufos,
Mult cu umbra racoros,
Vara cit esti de frumos,
Toamna, putred, singerate,
A tale frunze uscate,
Rose, rose zac pe jos.

Asa vara vietei mele,
Ca dalbele floricele,
Fost-au sa fie ca ele;
Dar de chin si munca mare
Trupul meu hodina n-are
Şi mi-i traiul tot in jele...

Vintul fioros cind bate
Spulbera-n strainatate
Frunzele vested picate,
Departe de-a lor tulpina,
Unde-i moartea mai streina,
Şi pier prin lume-aruncate.

Asa vintul de urgie
Aspru sufla-n saracie,
Şi rominu-n iobagie
Are, pe-ntinsul pamint,
Numai locul de mormint,
Ca sa moara-n duiosie.

Daleu ! mai roman barbate,
Mai desteapta-te, mai frate !
Ca de tine joc isi bate,
Şi-n robie tot mereu
Te tine-n lantul cel greu,
Lumea cea fara dreptate.

Doina

Iarba creste si-nverzeste,
Vine coasa si-o coseste.
Creste iarba, dupa coasa,
Si mai nalta, si mai deasa.
Se ridica in citește mai mult

Iarba creste si-nverzeste,
Vine coasa si-o coseste.
Creste iarba, dupa coasa,
Si mai nalta, si mai deasa.
Se ridica in picioare,
Coasa-n ierbi fulgera iara.
Coasa, uite-o, se toceste.
Iarba creste.
Iarba creste.

Iarba