Adevaratele poezii incep acolo unde se sfarsesc pe hartie.

Adevaratele poezii incep acolo unde se sfarsesc pe hartie.

Eminescu este cetatean de onoare a universului.

Eminescu este cetatean de onoare a universului.

Iarba creste si-nverzeste,
Vine coasa si-o coseste.
Creste iarba, dupa coasa,
Si mai nalta, si mai deasa.
Se ridica in citește mai mult

Iarba creste si-nverzeste,
Vine coasa si-o coseste.
Creste iarba, dupa coasa,
Si mai nalta, si mai deasa.
Se ridica in picioare,
Coasa-n ierbi fulgera iara.
Coasa, uite-o, se toceste.
Iarba creste.
Iarba creste.

Iarba

Primul scop al poeziei este acela de a spune adevarul, sa inveti cum sa spui adevarul, sa descoperi ceea ce citește mai mult

Primul scop al poeziei este acela de a spune adevarul, sa inveti cum sa spui adevarul, sa descoperi ceea ce simti si gandesti cu adevarat.

Poezia este tot ceea ce merita sa ne amintim in viata.

Poezia este tot ceea ce merita sa ne amintim in viata.

Muntii nu imbatranesc

Am inceput sa miros a batran
Mi-e tot mai dor de copilarie.
Moartea cu surasul ei citește mai mult

Muntii nu imbatranesc

Am inceput sa miros a batran
Mi-e tot mai dor de copilarie.
Moartea cu surasul ei hapsan
Imi da tarcoale dar amana sa vie…
Ma visez uneori descult, alergand
Ca mai demult, prin iarba uda si rece.
Jumatate din viata mea e vant…
Jumatate o simt cum se trece.
Muntii, muntii eterni ii ravnesc
Pe ei ii scalda zilnic lumina
Si harul soarelui dumnezeiesc
Al zapezii concurand cu hermina.
Muntii nu imbatranesc…

Arhitectura noptii:

Arhitectura noptii clara,
greu deslusita in peisaj... Ce ora
- tacand cutremurat in turnul beznei -
moartea citește mai mult

Arhitectura noptii:

Arhitectura noptii clara,
greu deslusita in peisaj... Ce ora
- tacand cutremurat in turnul beznei -
moartea si viata laolalta le devora?!
Nimic neatins si vindecat.
Si vane clopote amar cadenta bat.

Dar pentru ce si pentru cine?
E noapte. Liniste. Pustiu.
Tu strange-ti capul intre maini.
Singur te leagana si lasa-te vorbit
de sfanta gura a zeului orfan,
de vineri pana vineri ratacit
in golul viu - de-odinioara -,
din care vii
si vii
si vii
- ca dintr-o mare vina -
urcand aceeasi
- luminata -
scara.

Inima mea

Inima mea de-o vreme o simt intr-adevar
Ca-n fiecare toamna se coace ca un mar.

In citește mai mult

Inima mea

Inima mea de-o vreme o simt intr-adevar
Ca-n fiecare toamna se coace ca un mar.

In clipele grabite din zile lungi de vara
O simt cum se-mplineste-n tacere ca o para -

Inima mea cu pomii gradinii dimpreuna
Se-ntuneca spre toamna si-i dulce ca o pruna,

Si-n varfuri fosnitoare prin frunza amaruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.

Inima mea se sparge cu pocnet ca o nuca,
De-i toamna mai tarzie si umbra mai pe duca,

Si-asteapta ca un strugur pe vita, nopti intregi,
Sa te apleci aproape de ea si s-o culegi.

Clarviziune si delir; utopie si cosmar al deznadadejdii;
Revelatie si retragere a harului; predicatele noului ecleziast;
Dezacorduri ale unui suflet citește mai mult

Clarviziune si delir; utopie si cosmar al deznadadejdii;
Revelatie si retragere a harului; predicatele noului ecleziast;
Dezacorduri ale unui suflet in necontenita surpare,
Maledicta si eclipsele sacrului; invocatii ambigue;
Speranta ce purcede din abis.