Penitenta de-o viata

Ingenunchez in poezia aceasta
ca intr-un sanctuar
cu relicve de ingeri.
Pe buza candelei infloreste
un citește mai mult

Penitenta de-o viata

Ingenunchez in poezia aceasta
ca intr-un sanctuar
cu relicve de ingeri.
Pe buza candelei infloreste
un strop din sangele Domnului.
Ma incrancenez sa extrag cuvintele
insinuate in carnea ei sidefie.
Invat perpetuu, dar niciodata
nu stiu sa-i vindec
ranile facute de silabe.

Ma dor genunchii de penitenta
la care ma supune
de-o viata.

Pestera:

Ascundem cate-o taina fiecare
Si-o-nfasuram cu grija in regrete
Ca pe o pluta dornica de soare
In incaperi citește mai mult

Pestera:

Ascundem cate-o taina fiecare
Si-o-nfasuram cu grija in regrete
Ca pe o pluta dornica de soare
In incaperi cu usile secrete.

Si credem ca a noastra-i cea mai grava,
Dar o-gropam mereu tot mai profund
Iar sufletul patruns de-a ei otrava
Se ofileste, zilnic murind.

Se tulbura si visele si dorul
De lucru, de viata si iubire
Esti pestera inchisa unde zborul
Si-ncearca liliecii in nestire.

Cu lacate de-otel e zavorit
Veninul ce o clipa nu-ti da pace
De tine insuti esti cumplit urat
Si-un gest final esti hotarat a face.

Opreste-te! Nu singur vei decide.
Priveste peste arbori, peste munti;
Si floarea pe prapastii se deschide
Si lupul singuratic bea la nunti.

Ea a fost atat de frumoasa, incat frumusetea ei
bantuie prin mine ca o boala oblojita de ceaiuri,
linistita ca citește mai mult

Ea a fost atat de frumoasa, incat frumusetea ei
bantuie prin mine ca o boala oblojita de ceaiuri,
linistita ca moartea dupa ce a luat totul si zambeste
de dupa gratii, frumoasa incat nici nu pot
gandi, gandul o duce mult prea departe,
pana acolo unde mainile nu o ating.

Poezia s-a nascut in noaptea in care omul a inceput sa contemple luna, constient ca nu e comestibila.

Poezia s-a nascut in noaptea in care omul a inceput sa contemple luna, constient ca nu e comestibila.

Daca poezia nu rasare la fel de firesc ca o frunza pe un copac, e mai bine sa nu se citește mai mult

Daca poezia nu rasare la fel de firesc ca o frunza pe un copac, e mai bine sa nu se nasca deloc.

Acest nu

Turnul meu de cerneala nu ajunge,
singuratatea ta nu ajunge,
iscusitele rugi nu ajung,
parul aruncat pe citește mai mult

Acest nu

Turnul meu de cerneala nu ajunge,
singuratatea ta nu ajunge,
iscusitele rugi nu ajung,
parul aruncat pe spate nu ajunge,
capul tau rostogolit pe treptele memoriei
nu ajunge,
umbra mea agatata de trupul tau
ca de nacela luminata nu ajunge
iubirea nu ajunge,
dezlegarea nu ajunge
acolo.

Nici sufletele noastre care se inlantuie
ca doua hartii in vrejul de vant

E un motiv de resemnare:
nici crestetul inteleptilor nu taie prelata cerului
nici ingerii cuibariti in proiectile.

E deci de mirare cum
ajunge acolo dar nu mai coboara

mingea copilului in poala lui dumnezeu.

Nimeni n-a interpretat definitiv o mare poezie, oricat de clara in aparenta. Aforisme si reflexii

Nimeni n-a interpretat definitiv o mare poezie, oricat de clara in aparenta. Aforisme si reflexii

Stateam - noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
la fel ca intr-o balanta
si plangeam citește mai mult

Stateam - noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
la fel ca intr-o balanta
si plangeam in hohote. Era frig.
Eram uzi. In oul lor, mortii
dadeau sovaitori din umeri: atata se pricepeau,
atata puteau sa faca si ei, acolo,
in racorosul lor adapost cu mai multe etaje
si prosoape curate pentru oaspeti. Noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
si abia catre seara si-a facut aparitia o faptura
aproape divina, un mic personaj in mai multe culori
la fel ca un mascarici. Era frig, eram uzi
si nu-si mai amintea parola nici unul: cuvantul
pierdut si teribil! S-a prefacut ca plange si el
(sau poate ca nu s-a prefacut! ), a strans intr-o
frunza de ulm cateva mostre din propriile lui lacrimi,
s-a uitat printr-un tub de lemn catre noi
(nu-si mai amintea parola nici unul). "O.K.":
s-a auzit ciripitul sau aproape divin. "Va puteti
intoarce acasa": a ciripit mascariciul. Era frig.
Eram uzi - si fiecare umbra, din motive inca
nedeslusite pana acum, tinea un buchet
de violete proaspete in mana.

Viziune

Ziua in care mor

la 23 de ani de viata
nu mai am ce sa scriu pana mor
si citește mai mult

Ziua in care mor

la 23 de ani de viata
nu mai am ce sa scriu pana mor
si e viata azi
e gura mea deschisa in fata mortii gurii mele
e soare peste foc
e tot ce-as mai scrie
daca as mai avea ce sa scriu pana mor
e pielea cea mai intinsa a zilei
e ziua in care mor
ziua in care mor este inca o zi de viata