Poezia mi se parea in tinerete, un fel de jurnal de spital: scriam sub durere, bravam sub anestezie.

Poezia mi se parea in tinerete, un fel de jurnal de spital: scriam sub durere, bravam sub anestezie.

Ireal itinerant

Dezbraca teii de floare
trupul tau prea ireal
trupul tau de fata mare
inflorind pe-al noptii val
citește mai mult

Ireal itinerant

Dezbraca teii de floare
trupul tau prea ireal
trupul tau de fata mare
inflorind pe-al noptii val

Trupul tau prea ireal
care totusi parca este
nufar tragic tras la mal
dintr-o magica poveste

Care totusi parca este
trupul tau de fata mare
pe pamant ultima veste
dezbraca teii de floare

Trupul tau ca o poveste
care nu-i atunci cand este

Fluturi de noapte

Fluturi de noapte
atrasi si inecati
de luna
oglindita
pentru fiecare
in alt loc!
Dar nimeni citește mai mult

Fluturi de noapte

Fluturi de noapte
atrasi si inecati
de luna
oglindita
pentru fiecare
in alt loc!
Dar nimeni nu vede
salba de aur
de la gatul
lacului!

Eminescu este cetatean de onoare a universului.

Eminescu este cetatean de onoare a universului.

Poezia este o oglonda care face frumos tot ceea ce este distorsionat.

Poezia este o oglonda care face frumos tot ceea ce este distorsionat.

La radacina inversunarilor poetice se afla deseori o femeie rezistenta la frumos.

La radacina inversunarilor poetice se afla deseori o femeie rezistenta la frumos.

Graul a-ncoltit in araturile
de asta toamna
Painea e pe masa dulce
Vacile pe campul verde
Casa mea din marginea citește mai mult

Graul a-ncoltit in araturile
de asta toamna
Painea e pe masa dulce
Vacile pe campul verde
Casa mea din marginea padurii
Cand soarele-si desarta umbra prafuita
Atingand cu mintea mea piciorul
alb al fiintei tale ochii sunt
nedeslusiti pe zare
Se intinde cainele dorintei la picioare
si ma roaga
Cantec biruitor pe vale
Binefacerea racorii umple campul
cu-acest verde trecator.

Maseaua ariciului

Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o citește mai mult

Maseaua ariciului

Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o seara,
Scos din pepeni de durere,
Pe-o furtuna care tuna,
Din fantana pana-n luna,
O pornisem bietul, vere,
Spre batrana gargarita,
C-o stia de doctorita
Priceputa-n alte cele,
La masele.

Cum era asa bolnav
Unii cred ca foarte grav!
A batut si - cu scandal
Printe paznici si portari
Ce-l trageau de ochelari -
A razbit pana-n spital

Gargarita l-a primit
Cum e demn si cuvenit
Si i-a spus: - Ma rog frumos,
Tepelina da-o jos
Si cum iti spui
Pune-o binisor in cui
Si te-mbraca intr-un halat
Chiar de mine curatat.

Ghem de nervi si de durere,
Chibzuind sa nu dispere,
Stiti ce-i zise pacientul
Gargaritei cu patentul?
- Cum adica, dumneata
Nu pricepi ca haina mea
Nu se poate dezbraca?
Tepelina, nu pricepi
Ca-i din patru mii de tepi,
Toti infipti in pielea mea,
Iar dumneata
Vrei sa-i smulg, sa-i pun in cui
Ca pe-o haina-a nimanui?!
Unu de mi-l tragi din piele
Doare cat vreo cinci masele;
Gargarito, gargareste
De masea ma lecuieste
Ca mi-i mintea cam nauca
De durere si pe duca!
Rogu-te, imi iarta vina
Ca raman cu tepelina
Imbracat! Dar nu se poate
Nici un tep dintr-insa scoate! ...
Nu-mi mai cere,
Ca-i durere
Orice clipa care trece
Pan’ la inima, de rece.

Si-uite-asa,
Ca sa-si scoata o masea,
Trebui ariciu, frate,
Multe aventuri sa poarte
La spitalul cu pricina,
C-a intrat cu tepelina!

Un poet valoreaza la fel cat cel mai bun poem al sau.

Un poet valoreaza la fel cat cel mai bun poem al sau.