Poezia este însăși viața. E umbra și lumina și dă omului senzația că trăiește cu planetele lui în cer.

Poezia este însăși viața. E umbra și lumina și dă omului senzația că trăiește cu planetele lui în cer.

Viata asta-i bun pierdut Cind n-o traiesti cum ai fi vrut!

Viata asta-i bun pierdut Cind n-o traiesti cum ai fi vrut!

As vrea ca numele meu sa nu insemne mai mult decat urmele unei pasari necunoscute, intiparite in pulbere
ceea ce citește mai mult

As vrea ca numele meu sa nu insemne mai mult decat urmele unei pasari necunoscute, intiparite in pulbere
ceea ce implor clipa de clipa e sa ma pierd in Dumnezeu neluat in seama la fel cum apa
tinuta in pumni se prefira in nisipul dogorind
nadajduiesc ca in cele din urma rugaciunea mea sa se poata infiripa lipsindu-se de verbul oamenilor
iata in locul vorbelor cheaguri de sange intunecate leapada gura mea.

Astfel, Eminescu este suma unor acumulari seculare, este rezultanta, chintesenta inteligentei poporului nostru ajunsa la punctul ei de maxima manifestare. citește mai mult

Astfel, Eminescu este suma unor acumulari seculare, este rezultanta, chintesenta inteligentei poporului nostru ajunsa la punctul ei de maxima manifestare. "Sunt roman si punctum!" Raspunsul dat candva de Poet este unul de suprema mandrie nationala.

Acest nu

Turnul meu de cerneala nu ajunge,
singuratatea ta nu ajunge,
iscusitele rugi nu ajung,
parul aruncat pe citește mai mult

Acest nu

Turnul meu de cerneala nu ajunge,
singuratatea ta nu ajunge,
iscusitele rugi nu ajung,
parul aruncat pe spate nu ajunge,
capul tau rostogolit pe treptele memoriei
nu ajunge,
umbra mea agatata de trupul tau
ca de nacela luminata nu ajunge
iubirea nu ajunge,
dezlegarea nu ajunge
acolo.

Nici sufletele noastre care se inlantuie
ca doua hartii in vrejul de vant

E un motiv de resemnare:
nici crestetul inteleptilor nu taie prelata cerului
nici ingerii cuibariti in proiectile.

E deci de mirare cum
ajunge acolo dar nu mai coboara

mingea copilului in poala lui dumnezeu.

Intr-un spectacol deocheat
port o palarie
deocheata
cu panglici, fructe
si zurgalai
in satul acesta
aproape pustiu,
casele sunt mici,
citește mai mult

Intr-un spectacol deocheat
port o palarie
deocheata
cu panglici, fructe
si zurgalai
in satul acesta
aproape pustiu,
casele sunt mici,
ferestrele cat ochiul
stang,
sunt invitata de onoare
la targul anual
izvorul
se vinde la bucata
rasucit in sfoara
transparent – galbuie
un ochean prin care,
lumea se vede
anapoda si vesela, trasnita.

Varsta copacilor

Cercurile se-ncercuiesc pe trupul
arborelui. Anii se semneaza pe ascuns
in carnea de lemn.
De unde a citește mai mult

Varsta copacilor

Cercurile se-ncercuiesc pe trupul
arborelui. Anii se semneaza pe ascuns
in carnea de lemn.
De unde a invatat padurea
sa-si numere zilele?
Poate la inceputul lumii
arborii au fost oameni.

Copacii nu-si divulga varsta
decat daca le retezi viata.

Octombrie

Pamantul viseaza oameni
si geme
caini de zapada latra in noi
ca si cum luna-

vezi-ti durere citește mai mult

Octombrie

Pamantul viseaza oameni
si geme
caini de zapada latra in noi
ca si cum luna-

vezi-ti durere albastra de drum
s-au cocosat orele
de-atatea rugaciuni

pamantul viseaza fructe de aur
cazand
un strut doi struti de speranta—
ca si cum-

da-mi mana da-mi glasul
sa trecem
silaba asta de fum

pe camp
brandusele singuratatii

toamna ca o bivolita
mananca
din inima asta de scrum.

Verde codre si tufos,
Mult cu umbra racoros,
Vara cit esti de frumos,
Toamna, putred, singerate,
A tale frunze uscate,
citește mai mult

Verde codre si tufos,
Mult cu umbra racoros,
Vara cit esti de frumos,
Toamna, putred, singerate,
A tale frunze uscate,
Rose, rose zac pe jos.

Asa vara vietei mele,
Ca dalbele floricele,
Fost-au sa fie ca ele;
Dar de chin si munca mare
Trupul meu hodina n-are
Şi mi-i traiul tot in jele...

Vintul fioros cind bate
Spulbera-n strainatate
Frunzele vested picate,
Departe de-a lor tulpina,
Unde-i moartea mai streina,
Şi pier prin lume-aruncate.

Asa vintul de urgie
Aspru sufla-n saracie,
Şi rominu-n iobagie
Are, pe-ntinsul pamint,
Numai locul de mormint,
Ca sa moara-n duiosie.

Daleu ! mai roman barbate,
Mai desteapta-te, mai frate !
Ca de tine joc isi bate,
Şi-n robie tot mereu
Te tine-n lantul cel greu,
Lumea cea fara dreptate.

Doina