In lumea asta chioara, nu tot ce zboara se numeste inger.

In lumea asta chioara, nu tot ce zboara se numeste inger.

Verde codre si tufos,
Mult cu umbra racoros,
Vara cit esti de frumos,
Toamna, putred, singerate,
A tale frunze uscate,
citește mai mult

Verde codre si tufos,
Mult cu umbra racoros,
Vara cit esti de frumos,
Toamna, putred, singerate,
A tale frunze uscate,
Rose, rose zac pe jos.

Asa vara vietei mele,
Ca dalbele floricele,
Fost-au sa fie ca ele;
Dar de chin si munca mare
Trupul meu hodina n-are
Şi mi-i traiul tot in jele...

Vintul fioros cind bate
Spulbera-n strainatate
Frunzele vested picate,
Departe de-a lor tulpina,
Unde-i moartea mai streina,
Şi pier prin lume-aruncate.

Asa vintul de urgie
Aspru sufla-n saracie,
Şi rominu-n iobagie
Are, pe-ntinsul pamint,
Numai locul de mormint,
Ca sa moara-n duiosie.

Daleu ! mai roman barbate,
Mai desteapta-te, mai frate !
Ca de tine joc isi bate,
Şi-n robie tot mereu
Te tine-n lantul cel greu,
Lumea cea fara dreptate.

Doina

Poetul se lasa usor condus de rime.

Poetul se lasa usor condus de rime.

Barbatul din nord:

Sunt cel mai frumos barbat din nord
cu ochii tristi de-atata spalacit albastru
- paduri de citește mai mult

Barbatul din nord:

Sunt cel mai frumos barbat din nord
cu ochii tristi de-atata spalacit albastru
- paduri de balti -
Sunt cel mai frumos barbat din nord
cu trupul descojit de arbori
zvelt, unduit de aspre vanturi,
brazdat de trasnete si-asemeni crud,
port braie de lumina fulgerata
sa plac si cerului si fetelor deodata.

Sunt cel mai frumos barbat din nord
latin la vorba, turbure in sange;
cant si paduri boreale hauie
sufletul meu printre stancile tarii.

Sunt cel mai frumos barbat din nord;
port pe chip ceata bunilor mei,
intre pleoape harburile lumii viitoare,
inima in romanesti cuvinte
se mistuie neagra
ca un soare.

Sunt cel mai frumos barbat din nord
pizmuit asemeni muntilor frumosi.

Un varsator de ceara ca mester iscusit
A nimerit odata un chip desavarsit.
Delicatetea, parul si zambitoarea fata
Ii da citește mai mult

Un varsator de ceara ca mester iscusit
A nimerit odata un chip desavarsit.
Delicatetea, parul si zambitoarea fata
Ii da infatosarei un aer de viata,
Dar din nenorocire el chipul a lasat
Pe langa foc la care a fost si prelucrat.
Nu este de mirare ca statuia de ceara,
S-a risipit indata aproape stand de para.
De ai facut un lucru si vrei ca sa-l pastrezi
Pentru viitorie, apoi sa departezi
Tot raul de-nainte-i si orice-mpiedicare,
Caci altfel este numai zadarnica lucrare.

Banchetul

Mancam urda, scriem poezie absurda,
degustam branza Trapist pentru un poem realist,
cu o roata de Penteleu il citește mai mult

Banchetul

Mancam urda, scriem poezie absurda,
degustam branza Trapist pentru un poem realist,
cu o roata de Penteleu il gonim pe vulturul Eu
hranit cu ficatii lui Prometeu -
Astfel ne-am petrecut ospatul cu prietenii.
In urma lor, pe sub usa inchisa, s-a strecurat
stralucirea
unei veri neiertatoare, infierbantate.
Desigur, ramasitele vor fi aruncate.

Literatura este o stare a culturii, in timp ce poezia este o stare de gratie, inainte si dupa cultura.

Literatura este o stare a culturii, in timp ce poezia este o stare de gratie, inainte si dupa cultura.

Maseaua ariciului

Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o citește mai mult

Maseaua ariciului

Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o seara,
Scos din pepeni de durere,
Pe-o furtuna care tuna,
Din fantana pana-n luna,
O pornisem bietul, vere,
Spre batrana gargarita,
C-o stia de doctorita
Priceputa-n alte cele,
La masele.

Cum era asa bolnav
Unii cred ca foarte grav!
A batut si - cu scandal
Printe paznici si portari
Ce-l trageau de ochelari -
A razbit pana-n spital

Gargarita l-a primit
Cum e demn si cuvenit
Si i-a spus: - Ma rog frumos,
Tepelina da-o jos
Si cum iti spui
Pune-o binisor in cui
Si te-mbraca intr-un halat
Chiar de mine curatat.

Ghem de nervi si de durere,
Chibzuind sa nu dispere,
Stiti ce-i zise pacientul
Gargaritei cu patentul?
- Cum adica, dumneata
Nu pricepi ca haina mea
Nu se poate dezbraca?
Tepelina, nu pricepi
Ca-i din patru mii de tepi,
Toti infipti in pielea mea,
Iar dumneata
Vrei sa-i smulg, sa-i pun in cui
Ca pe-o haina-a nimanui?!
Unu de mi-l tragi din piele
Doare cat vreo cinci masele;
Gargarito, gargareste
De masea ma lecuieste
Ca mi-i mintea cam nauca
De durere si pe duca!
Rogu-te, imi iarta vina
Ca raman cu tepelina
Imbracat! Dar nu se poate
Nici un tep dintr-insa scoate! ...
Nu-mi mai cere,
Ca-i durere
Orice clipa care trece
Pan’ la inima, de rece.

Si-uite-asa,
Ca sa-si scoata o masea,
Trebui ariciu, frate,
Multe aventuri sa poarte
La spitalul cu pricina,
C-a intrat cu tepelina!

Poezia este un act politic pentru ca implica spunerea adevarului.

Poezia este un act politic pentru ca implica spunerea adevarului.