ziua se apasa pe asfalt

inauntrul bratelor mele
nu e decit iubire

acum pot spune asta
inauntrul bratelor citește mai mult

ziua se apasa pe asfalt

inauntrul bratelor mele
nu e decit iubire

acum pot spune asta
inauntrul bratelor mele
nu e decit iubire

inauntrul iubirii dinauntrul bratelor mele
e tot ce vad
in timp ce stau aici
in timp ce un mic paianjen
isi tese frumoasa pinza
lipind-o de pleoapele mele

Poeziile le-a scris el, intelesul sa-l gaseasca cititorii.

Poeziile le-a scris el, intelesul sa-l gaseasca cititorii.

Stateam - noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
la fel ca intr-o balanta
si plangeam citește mai mult

Stateam - noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
la fel ca intr-o balanta
si plangeam in hohote. Era frig.
Eram uzi. In oul lor, mortii
dadeau sovaitori din umeri: atata se pricepeau,
atata puteau sa faca si ei, acolo,
in racorosul lor adapost cu mai multe etaje
si prosoape curate pentru oaspeti. Noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
si abia catre seara si-a facut aparitia o faptura
aproape divina, un mic personaj in mai multe culori
la fel ca un mascarici. Era frig, eram uzi
si nu-si mai amintea parola nici unul: cuvantul
pierdut si teribil! S-a prefacut ca plange si el
(sau poate ca nu s-a prefacut! ), a strans intr-o
frunza de ulm cateva mostre din propriile lui lacrimi,
s-a uitat printr-un tub de lemn catre noi
(nu-si mai amintea parola nici unul). "O.K.":
s-a auzit ciripitul sau aproape divin. "Va puteti
intoarce acasa": a ciripit mascariciul. Era frig.
Eram uzi - si fiecare umbra, din motive inca
nedeslusite pana acum, tinea un buchet
de violete proaspete in mana.

Viziune

O legenda chinezeasca spune ca era odata o lira cu un numar dublu de coarde fata de cele obisnuite. Nici citește mai mult

O legenda chinezeasca spune ca era odata o lira cu un numar dublu de coarde fata de cele obisnuite. Nici zeii, cat erau ei de zei, nu rezistau sa-i asculte cantecul suprem ca frumusete, iar muritorii cu timpane inadecvate il auzeau ca zgomot, fara sa-i perceapa melodia.Enervati, zeii i-au poruncit celui care o faurise sa despice lira in doua, iar mesterul a trebuit sa se supuna. Dupa aceea, zeii ascultau cand o parte a lirei, cand alta, nereusind sa lege jumatatile cantecului.
Poezia lui Eminescu este ca lira din legenda: tradusa, trezeste in cine nu-i cunoaste limba o nedumerire deceptionata: oare ce o fi in ea atat de extraordinar? Pe de alta parte, noi, care-i putem asculta cantecul integral, suntem oare demni de sansa asta? ....
Poezia lui Eminescu, extraordinara si trista de presimtirea propriei singuratati, pare sa fi ramas prizoniera in limba ei de o frumusete unica. Ar trebui sa o ascultam si sa ne bucuram de ea, cat nu e prea tarziu pentru noi ca muritori, caci lira, dinspre partea ei, are in fata eternitatea.

Versul, acest frumos blestem innebunind poetii.

Versul, acest frumos blestem innebunind poetii.

Poezia pastorala, o claie nemuritoare, in care fiecare poet si-a depus paiul sau liric.

Poezia pastorala, o claie nemuritoare, in care fiecare poet si-a depus paiul sau liric.

Poezia a fost limba de comunicare intre cei apasati si infierati cu masca sclaviei.

Poezia a fost limba de comunicare intre cei apasati si infierati cu masca sclaviei.

Poezia dispune neingradit, dupa bunul ei plac, de suferinta .

Poezia dispune neingradit, dupa bunul ei plac, de suferinta .

A cazut o frunza-n calea ta
Ratacind pe-a vantului aripa.
Ai zarit-o si-n aceeasi clipa
Ai strivit-o calcand peste ea.
citește mai mult

A cazut o frunza-n calea ta
Ratacind pe-a vantului aripa.
Ai zarit-o si-n aceeasi clipa
Ai strivit-o calcand peste ea.
N-avea grai sa strige in urma ta,
Nici puteri sa spuna cat o doare
Si-a ramas pierduta in carare,
Ploi si vanturi trecut-au peste ea.
Statea lipita de pamant si se intreba
Ce ar face daca vantul ar lua-o
Si-o clipa in palma ta ar aseza-o
Dar a ramas acolo undeva.

A cazut o frunza-n calea ta
Si cine stie cate or sa mai cada
Dar n-ai sa stii nicicand
Si nu-ti va da prin gand
Ca prima frunza ce-a cazut in drumul tau
Am fost eu.