Ce demon?...

Ce demon curge prin artere
De ma cutremur cand respir
Durerile filtrate-n ere
De-al vietii dulce elixir?
citește mai mult

Ce demon?...

Ce demon curge prin artere
De ma cutremur cand respir
Durerile filtrate-n ere
De-al vietii dulce elixir?

Ce demon steaua mea saraca
O luneca in departari
De pare-o geniala joaca
Tot haosul de intamplari?

Ce demon va sorbi suflarea
Din eul care l-am pierdut
Cand m-o cuprinde iar uitarea
In dorul setei de-nceput?

Fiind Eminescu

Fiind poet taceri cutreieram
si ma opream ades langa cuvant
si tampla mi-o apropiam
la blanda batere citește mai mult

Fiind Eminescu

Fiind poet taceri cutreieram
si ma opream ades langa cuvant
si tampla mi-o apropiam
la blanda batere de vant

Si ma opream ades langa cuvant
ca sa-l aud cum creste ca si iarba
de-si risipea mireasma teiul sfant
parea ca totusi nu traiesc degeaba

Ca sa-l aud cum creste ca si iarba
eu tampla mi-o apropiam
lumina lunii o caram cu roaba
fiind poet taceri cutreieram

Si ma opream ades langa cuvant
iluminat de teiul vechi si sfant

In noaptea urmatoare se facea ca locuiesc intr-o pasare
Era o pasare cu doua etaje foarte spatioasa bine finisata
si citește mai mult

In noaptea urmatoare se facea ca locuiesc intr-o pasare
Era o pasare cu doua etaje foarte spatioasa bine finisata
si mansardata cit se poate de cochet
In acea mansarda locuiam eu
mai exact in cutia craniana a pasarii
Dormeam poate visam cind deodata
am auzit soneria de la intrare
ceva ca un filfiit de aripi aproape imperceptibil
M-am ridicat din pat m-am dus la usa am deschis
si in fata mea se afla pasarea in care locuiam eu la mansarda
Prin ochii ei ca doua ferestre luminoase
m-am vazut pe mine stind in picioare in pragul usii
uitindu-ma fix in ochii pasarii in care locuiam.

Penitenta de-o viata

Ingenunchez in poezia aceasta
ca intr-un sanctuar
cu relicve de ingeri.
Pe buza candelei infloreste
un citește mai mult

Penitenta de-o viata

Ingenunchez in poezia aceasta
ca intr-un sanctuar
cu relicve de ingeri.
Pe buza candelei infloreste
un strop din sangele Domnului.
Ma incrancenez sa extrag cuvintele
insinuate in carnea ei sidefie.
Invat perpetuu, dar niciodata
nu stiu sa-i vindec
ranile facute de silabe.

Ma dor genunchii de penitenta
la care ma supune
de-o viata.

Marii poeti merg direct la esenta. Esenta este de obicei atinsa prin simplitate si prin tonul degajat. Simplitatea sperie uneori.

Marii poeti merg direct la esenta. Esenta este de obicei atinsa prin simplitate si prin tonul degajat. Simplitatea sperie uneori.

Poezia este o trecere de pietoni intre viata si moarte.

Poezia este o trecere de pietoni intre viata si moarte.

Poem

Nu am nici o putere
si aproape nici forte nu mai am.
Traiesc. Simt asta. Privesc in jur
citește mai mult

Poem

Nu am nici o putere
si aproape nici forte nu mai am.
Traiesc. Simt asta. Privesc in jur
si aud gandul bolborosind.
Deschid gura sa vorbesc dar o
inchid repede de teama
sa nu casc.
Mi-e teama ca nu am sa mai pot
inchide gura niciodata. Tac.
Rotesc in gand inceputuri de gand.
Urmarea e intotdeauna prea lunga - o
adevarata istorie.
Nu las cuvintele sa (se) faca istorie.
Ele sant de trait pentru mine.
Numai timpul se poate trai,
nu si istoria. Istoria este o fiinta
ea insasi, cu viata ei proprie.
O fiinta numai in sine.
Numai timpu-i al nostru.
Traiesc. Simt asta. Vag, vag
de tot, dar simt.

Numai doina ne-a rămas

Ştefane Măria Ta
ridică-te nu mai sta

Că ne-au cotropit mârlanii
şi ne sug citește mai mult

Numai doina ne-a rămas

Ştefane Măria Ta
ridică-te nu mai sta

Că ne-au cotropit mârlanii
şi ne sug viaţa şi banii

Noi muncim ei se distrează
Fie noapte sau amiază

Nu le pasă nu le pasă
şi-au făcut din stele casă

Viaţa lor de aur pare
a noastră zace în fiare

Ia-Ţi sabia lui Boldur
şi fă ordine în jur

Ne conduc azi gură-cască
şi ne pradă vai în gaşcă

Istoria-i loz în plic
ne ia viaţa pe nimic

Pe muchie de cuţit
din zori pân-la asfinţit

- Doine de pus la rană

Tristan si Isolda

Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, intaia oara,
Trupul, ca un destin si citește mai mult

Tristan si Isolda

Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, intaia oara,
Trupul, ca un destin si ca un scut
Pe trupul meu asternut.

Alba ardeai in calma noastra-adorare,
Din care mainile-mi un nimb ti-au fost incins,
Iar toamna cand pojarul si-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tacuta invalvorare.

Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Alba; toamna, printre lacrime filtrata
Punea-ntre noi a lui Tristan jurata sabie
De inaltare si de puritate.