Maseaua ariciului

Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o citește mai mult

Maseaua ariciului

Un arici cu ochelari
Si cu tepii nu prea mari
Suferea din primavara
De-o masea. Dar, intr-o seara,
Scos din pepeni de durere,
Pe-o furtuna care tuna,
Din fantana pana-n luna,
O pornisem bietul, vere,
Spre batrana gargarita,
C-o stia de doctorita
Priceputa-n alte cele,
La masele.

Cum era asa bolnav
Unii cred ca foarte grav!
A batut si - cu scandal
Printe paznici si portari
Ce-l trageau de ochelari -
A razbit pana-n spital

Gargarita l-a primit
Cum e demn si cuvenit
Si i-a spus: - Ma rog frumos,
Tepelina da-o jos
Si cum iti spui
Pune-o binisor in cui
Si te-mbraca intr-un halat
Chiar de mine curatat.

Ghem de nervi si de durere,
Chibzuind sa nu dispere,
Stiti ce-i zise pacientul
Gargaritei cu patentul?
- Cum adica, dumneata
Nu pricepi ca haina mea
Nu se poate dezbraca?
Tepelina, nu pricepi
Ca-i din patru mii de tepi,
Toti infipti in pielea mea,
Iar dumneata
Vrei sa-i smulg, sa-i pun in cui
Ca pe-o haina-a nimanui?!
Unu de mi-l tragi din piele
Doare cat vreo cinci masele;
Gargarito, gargareste
De masea ma lecuieste
Ca mi-i mintea cam nauca
De durere si pe duca!
Rogu-te, imi iarta vina
Ca raman cu tepelina
Imbracat! Dar nu se poate
Nici un tep dintr-insa scoate! ...
Nu-mi mai cere,
Ca-i durere
Orice clipa care trece
Pan’ la inima, de rece.

Si-uite-asa,
Ca sa-si scoata o masea,
Trebui ariciu, frate,
Multe aventuri sa poarte
La spitalul cu pricina,
C-a intrat cu tepelina!

Poezia este un limbaj redus la esentele lui.

Poezia este un limbaj redus la esentele lui.

Ispite puerile Cum miroase vesnicia a lapte de vaca toti viteii Doamne ar linge-o oleaca

Ispite puerile Cum miroase vesnicia a lapte de vaca toti viteii Doamne ar linge-o oleaca

Pot sa cred in idei contradictorii, daca au suficienta poezie.

Pot sa cred in idei contradictorii, daca au suficienta poezie.

Poezia contemporana e pe punctul de a spulbera toate superstitiile stilistice.

Poezia contemporana e pe punctul de a spulbera toate superstitiile stilistice.

Mi-e rusine sa-ti dedic un poem, trandafirii m-ar zgiria,
brazii m-ar injunghia.
Cit de mult le-am jurat eu iubire si citește mai mult

Mi-e rusine sa-ti dedic un poem, trandafirii m-ar zgiria,
brazii m-ar injunghia.
Cit de mult le-am jurat eu iubire si singele meu niciodata nu a reusit sa devina clorofila, ah, aceasta tandrete risipita prin cusatura buzunarelor, data firimituri la porumbei s-o ciuguleasca in timpul vizitei la prinz, linga pervazul ferestrei.
Nu traiesc, zburatoareo, ii spun, du-ma la maimarele tau
pe care eu il numesc Francisc al gagautilor, spune, ca o rodie a plesnit de necaz si a varsat semintele pe cimpuri. Si curge singe!

Gandul si inima:

Gandul e de aceeasi natura cu soarele
Lumineaza cu umbre
Lumea ar trebui traita cu inima
citește mai mult

Gandul si inima:

Gandul e de aceeasi natura cu soarele
Lumineaza cu umbre
Lumea ar trebui traita cu inima
Numai inima poate sa simta
Ceea ce gandul nu-i in stare sa vada
Insa fara gand
Inima vede umbrele mari
Chiar si atunci
Cand sunt departe de tinta
Si cade in flacari
Si arde

Poezia este o experienta a solitudinii.

Poezia este o experienta a solitudinii.

Domnilor doar tacerile ne mai raman Daca si poporul american ar vrea sa fie roman Universuri paralele

Domnilor doar tacerile ne mai raman Daca si poporul american ar vrea sa fie roman Universuri paralele