ziua se apasa pe asfalt

inauntrul bratelor mele
nu e decit iubire

acum pot spune asta
inauntrul bratelor citește mai mult

ziua se apasa pe asfalt

inauntrul bratelor mele
nu e decit iubire

acum pot spune asta
inauntrul bratelor mele
nu e decit iubire

inauntrul iubirii dinauntrul bratelor mele
e tot ce vad
in timp ce stau aici
in timp ce un mic paianjen
isi tese frumoasa pinza
lipind-o de pleoapele mele

Santier:

Paduri de vuiete si foc
ridica pulberea din loc
Si la caldura razelor de soare
Ii da putere, citește mai mult

Santier:

Paduri de vuiete si foc
ridica pulberea din loc
Si la caldura razelor de soare
Ii da putere, forma si culoare.
Fiecare sunet isi cunoaste
Putintele marimii
Dar toate se inalta
Cu buza arsa
De vapaia inaltimii.
De-aici la steaua
Cea mai departata
E doar un pas marunt de fata.
De-aici, rasucita printre stele,
Fasia dura a visului
Are prin ochelarii de sondor
Dimensiunile abisului.

... cu stihiile cele mai neimblanzite se masoara incapatanarea mea
aidoma celui de-o viata lasandu-se tiranizat
de un singur sunet citește mai mult

... cu stihiile cele mai neimblanzite se masoara incapatanarea mea
aidoma celui de-o viata lasandu-se tiranizat
de un singur sunet sau halucinat de o mireasma
ingadui sa-mi strapunga teasta pironul de foc, morbus sacer,
sunt salbaticiunea ce se retrage in fundul vagaunii, singura cu moartea sa
astept sa-mi creasca din piele pe tot trupul ghimpi ca ai salcamilor
anotimpul nebuniei mele isi anunta semnele, sosirea.

Va ploua pana joi

Sunt o casa fara ferestre. Soarele
nu apune niciodata aici
luna nu isi plimba insemnata citește mai mult

Va ploua pana joi

Sunt o casa fara ferestre. Soarele
nu apune niciodata aici
luna nu isi plimba insemnata ei melancolie
pe rafturile unde astept. Nicio femeie
nu canta in mine
parul ei lung nu matura podelele unde scriu
talpile mele merg pe injuraturile unuia
care urca de jos. Sus nu aud.
Cand voi termina ce am de spus
va fi seara.
Cel mai urat cuvant din lume va inflori
in inima obscura a ratiunii vrajite
de amour propre.
Un nebun va canta pedant Miserere. Va ploua
pana joi.

Calma, obiectiva, solara, lirica erotica a lui Cosbuc vine din aceeasi lume de sentimente puternice, traite cu intensitate, a satului. citește mai mult

Calma, obiectiva, solara, lirica erotica a lui Cosbuc vine din aceeasi lume de sentimente puternice, traite cu intensitate, a satului. Poetul o cunoaste bine: personajele i-au fost familiare inca din copilarie. Dragostea este deci atributul nedespartit al tineretii, de aceea harjoana, joaca ei, da poeziei lui Cosbuc cea mai bogata substanta. Miscarile sufletului nu sunt prea multe, oamenii satului sunt adanci si simpli, gesturile lor traditional previzibile, anecdotica nu prea variata. Dupa trezirea unui anumit presentiment adolescentin al iubirii- La oglinda, incepe cautarea. Fata il cauta pe flacau, flacaul alearga dupa fata: Rea de plata, Suptirica din vecini, La parau, Scara si totul se petrece intr-un adevar, intr-o luminozitate rara. O unda de senzualitate curata, invaluita in decenta si gluma, respira toata poezia de dragoste, al carei eroi sunt frumosi si senini si simpli ca niste fapturi ale antichitatii clasice, ca niste pastori din opera lui Longos. Jocul dragostei este un fel de rit natural, indeplinit cu o sagalnica participare si rezerva de catre fete si flacai. Si Cosbuc construieste in poezia lui fragmente ca de frize alexandrine, cu incantatoare basoreliefuri de viata taraneasca. Si nimic nu e fortat, si nimic nu e schimbat. Selectia a operat bine, eficient, episoadele bucuriei in dragoste sunt rotunjite si pline.

Traia intr-un oras din miazazi
Un crin inzapezit in datorii

Care primea, scrise pe plus cu lapte,
Scrisori de citește mai mult

Traia intr-un oras din miazazi
Un crin inzapezit in datorii

Care primea, scrise pe plus cu lapte,
Scrisori de la alt crin, din miazanoapte;

Oh, pentru cruda lor corespondenta
Aveau cea mai naiva diligenta!

Batranul isi duce zilele, noptile,
pe umeri, fluierand, prin
padurea simbolica,
prin campia simbolica,
prin pustia simbolica,
isi cara zilele, citește mai mult

Batranul isi duce zilele, noptile,
pe umeri, fluierand, prin
padurea simbolica,
prin campia simbolica,
prin pustia simbolica,
isi cara zilele, noptile,
spera
ca soarele – urias crematoriu – va
nimici
mumifiatul sau trup,
va volatiliza, in sfarsit,
sinistrul tortionar numit
constiinta.

Poezia este o experienta a solitudinii.

Poezia este o experienta a solitudinii.

Tristan si Isolda

Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, intaia oara,
Trupul, ca un destin si citește mai mult

Tristan si Isolda

Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, intaia oara,
Trupul, ca un destin si ca un scut
Pe trupul meu asternut.

Alba ardeai in calma noastra-adorare,
Din care mainile-mi un nimb ti-au fost incins,
Iar toamna cand pojarul si-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tacuta invalvorare.

Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Alba; toamna, printre lacrime filtrata
Punea-ntre noi a lui Tristan jurata sabie
De inaltare si de puritate.