Cui zau ii mai pasa Ca pe la Voronet cerul se-ntoarce acasa Universuri paralele

Cui zau ii mai pasa Ca pe la Voronet cerul se-ntoarce acasa Universuri paralele

Poetul fiinta etern indragostita de micile bijuterii ale naturii ce asteapta in tacere sa fie descoperite.

Poetul fiinta etern indragostita de micile bijuterii ale naturii ce asteapta in tacere sa fie descoperite.

Aud o voce neauzita, Care-mi spune ca nu trebuie sa raman; Vad o mana nevazuta, Care ma cheama departe.

Aud o voce neauzita, Care-mi spune ca nu trebuie sa raman; Vad o mana nevazuta, Care ma cheama departe.

Laolalta, eu si cativa ingeri scheletici precum sufletul meu, stam cocotati pe hornul casei feriti de vestile bune si de citește mai mult

Laolalta, eu si cativa ingeri scheletici precum sufletul meu, stam cocotati pe hornul casei feriti de vestile bune si de umbra vegetatiilor secerate de lumina lunii;

Caci toti ucidem ce ni-i drag

Caci toti ucidem ce ni-i drag

Poezia este incompatibila cu cea mai minima ingradire dogmatica.
Imensul ei spatiu demonstreaza cat este de insuficient tot ce poate citește mai mult

Poezia este incompatibila cu cea mai minima ingradire dogmatica.
Imensul ei spatiu demonstreaza cat este de insuficient tot ce poate fi imaginat ca forma sau figura.
Sensul ei este "sensul a ceea ce trebuie relevat, sensul miracolului necesar" (Novalis).
Poezia este un avans, un promitator avans, o profetie a gandirii noi si reale.
In jocul magnific de umbre si de lumini al perturbatiunii, verbul isi regaseste functia reala de realizare, omul speriat, bantuit de propriile lui creatii, isi regaseste posibilitatile de interventie si de legatura.
POEZIA este o stiinta a actiunii.
Tehnicile ei isi au locul firesc langa marile tehnici ale actiunii.
Legaturile pe care ea le asigura sunt de natura magica: gratie ei, oamenii isi regasesc contactul; dar acest contact este asemeni focului, asemeni panicii, asemeni iubirii, asemeni apei, asemeni revoltei, asemeni mortii care ne primeste sangele.

Varsta copacilor

Cercurile se-ncercuiesc pe trupul
arborelui. Anii se semneaza pe ascuns
in carnea de lemn.
De unde a citește mai mult

Varsta copacilor

Cercurile se-ncercuiesc pe trupul
arborelui. Anii se semneaza pe ascuns
in carnea de lemn.
De unde a invatat padurea
sa-si numere zilele?
Poate la inceputul lumii
arborii au fost oameni.

Copacii nu-si divulga varsta
decat daca le retezi viata.

Stateam - noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
la fel ca intr-o balanta
si plangeam citește mai mult

Stateam - noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
la fel ca intr-o balanta
si plangeam in hohote. Era frig.
Eram uzi. In oul lor, mortii
dadeau sovaitori din umeri: atata se pricepeau,
atata puteau sa faca si ei, acolo,
in racorosul lor adapost cu mai multe etaje
si prosoape curate pentru oaspeti. Noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
si abia catre seara si-a facut aparitia o faptura
aproape divina, un mic personaj in mai multe culori
la fel ca un mascarici. Era frig, eram uzi
si nu-si mai amintea parola nici unul: cuvantul
pierdut si teribil! S-a prefacut ca plange si el
(sau poate ca nu s-a prefacut! ), a strans intr-o
frunza de ulm cateva mostre din propriile lui lacrimi,
s-a uitat printr-un tub de lemn catre noi
(nu-si mai amintea parola nici unul). "O.K.":
s-a auzit ciripitul sau aproape divin. "Va puteti
intoarce acasa": a ciripit mascariciul. Era frig.
Eram uzi - si fiecare umbra, din motive inca
nedeslusite pana acum, tinea un buchet
de violete proaspete in mana.

Viziune

A fi poet e o boala, nu este o profesie.

A fi poet e o boala, nu este o profesie.