Numai doina ne-a rămas

Ştefane Măria Ta
ridică-te nu mai sta

Că ne-au cotropit mârlanii
şi ne sug citește mai mult

Numai doina ne-a rămas

Ştefane Măria Ta
ridică-te nu mai sta

Că ne-au cotropit mârlanii
şi ne sug viaţa şi banii

Noi muncim ei se distrează
Fie noapte sau amiază

Nu le pasă nu le pasă
şi-au făcut din stele casă

Viaţa lor de aur pare
a noastră zace în fiare

Ia-Ţi sabia lui Boldur
şi fă ordine în jur

Ne conduc azi gură-cască
şi ne pradă vai în gaşcă

Istoria-i loz în plic
ne ia viaţa pe nimic

Pe muchie de cuţit
din zori pân-la asfinţit

- Doine de pus la rană

O legenda chinezeasca spune ca era odata o lira cu un numar dublu de coarde fata de cele obisnuite. Nici citește mai mult

O legenda chinezeasca spune ca era odata o lira cu un numar dublu de coarde fata de cele obisnuite. Nici zeii, cat erau ei de zei, nu rezistau sa-i asculte cantecul suprem ca frumusete, iar muritorii cu timpane inadecvate il auzeau ca zgomot, fara sa-i perceapa melodia.Enervati, zeii i-au poruncit celui care o faurise sa despice lira in doua, iar mesterul a trebuit sa se supuna. Dupa aceea, zeii ascultau cand o parte a lirei, cand alta, nereusind sa lege jumatatile cantecului.
Poezia lui Eminescu este ca lira din legenda: tradusa, trezeste in cine nu-i cunoaste limba o nedumerire deceptionata: oare ce o fi in ea atat de extraordinar? Pe de alta parte, noi, care-i putem asculta cantecul integral, suntem oare demni de sansa asta? ....
Poezia lui Eminescu, extraordinara si trista de presimtirea propriei singuratati, pare sa fi ramas prizoniera in limba ei de o frumusete unica. Ar trebui sa o ascultam si sa ne bucuram de ea, cat nu e prea tarziu pentru noi ca muritori, caci lira, dinspre partea ei, are in fata eternitatea.

Poezia e roua sclipind in soare, cand aceasta roua iti uda incaltarile incepe proza vietii.

Poezia e roua sclipind in soare, cand aceasta roua iti uda incaltarile incepe proza vietii.

Fiecare poem este o biserica in care se-nchina copiii mei nenascuti.

Fiecare poem este o biserica in care se-nchina copiii mei nenascuti.

Chiar daca mi se spune in oracol
Ca nu mai am ce darui, n-ascult;
Mai pot sa dau o seara citește mai mult

Chiar daca mi se spune in oracol
Ca nu mai am ce darui, n-ascult;
Mai pot sa dau o seara de spectacol
In cinstea unei lacrimi de demult.

Chiar de s-au dus pe rapa toti argintii,
Si viile sub brume putrezesc,
Mai pot sa dau din pivnitele mintii
Cate un cantec si un vin domnesc.

Chiar daca s-a rarit lumina toata
Si de petreceri nu mai am habar,
Mai canta-n crasma inimii o fata,
Si pot sa va mai dau cate-un pahar.

Chiar daca

Pentru mine, ca intotdeauna M-am saturat de zgariat la suprafete Si unghiile ma dor, imi sangereaza; Cu sangele ce curge citește mai mult

Pentru mine, ca intotdeauna M-am saturat de zgariat la suprafete Si unghiile ma dor, imi sangereaza; Cu sangele ce curge cald imi spal eu fata Si ma manjesc cu-amar si lacrimi iar.

Bruma de poezie care, de bine, de rau, invaluie acest pamint emana din toamna vesnica a creatorului si dintr-un cer citește mai mult

Bruma de poezie care, de bine, de rau, invaluie acest pamint emana din toamna vesnica a creatorului si dintr-un cer necopt pentru a-si scutura stelele.

Sarutul poeziei

Decat un potop de cuvinte,
mai bine sadeam o padure.

Crestea umbra tot mai trufasa,
incat citește mai mult

Sarutul poeziei

Decat un potop de cuvinte,
mai bine sadeam o padure.

Crestea umbra tot mai trufasa,
incat soarele se putea culca
in pat de umbre.

Strang in palma un miez
de idee cruda.

Astept sa se coaca fragii
din padurea copilariei,
sa-mi fragezeasca limba
aroma carnii unui fruct
adevarat.

Gustul poeziei poate fi tot atat de dulce
ca roadele crangului,
daca ea te-a sarutat o data
si ti-a intrat in inima
ca lumina-ntr-o casa.

Demult la un oras pe ocean
aveam un prieten american
Milton il chema sau Bert nu mai stiu
de altfel citește mai mult

Demult la un oras pe ocean
aveam un prieten american
Milton il chema sau Bert nu mai stiu
de altfel e mult prea tarziu-

Iubitor era de poeti fugitivi
care morti si ei nu mai sunt prea activi
si plecand acel prieten mi-am zis
sa-i plantez un arbust la cap, mai precis
un trandafir cu degete roze
cu tarana sa faca osmoze
iar radacina lui cu milton sa-mi fie
familie mie in pribegie.